StiripesurseȘtirile zileiCadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale va fi ajustat

Cadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale va fi ajustat

Publicat:

Parlamentul va ajusta cadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale. Un proiect de lege care se referă la acest lucru a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei pentru economie, buget și finanțe.

Citește și: Mai multe focare de Pestă porcină și rabie în Moldova

Documentul a fost elaborat de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), în condițiile adoptării în anul 2024 a Legii privind protecția secretelor comerciale. Aceasta transpune în legislația națională directiva europeană care vizează protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale. Astfel, autorii documentului propun amendarea unor legi, care conțin referințe la denumirea actului normativ abrogat. La fel, se propune uniformizarea terminologiilor pentru a defini corespunzător conceptul de secret comercial și al regimului juridic de protecție al acestuia.

Inițiativa legislativă va fi propusă spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE a stabilit noile preţuri la carburanţi

Prețurile carburanților continuă să crească, iar în următoarele trei zile atât benzina, cât și motorina vor costa peste 30 de lei pentru un litru....

Un american a încercat să iasă din R. Moldova cu lingouri din aur și argint

În urma controlului vamal al bagajelor de mână și de cală ale unui pasager american, funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu...

47 de pompieri au intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un depozit frigorific

Un incendiu a izbucnit într-un depozit frigorific de pe strada Petricani 19/8 din Chişinău, fiind mobilizate echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență conform...

ANSP retrage de pe piaţă mai multe loturi de parfumuri LA’VENTI

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a depistat mai multe loturi neconforme ale produsului cosmetic LA’VENTI – parfum și apă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.