StiripesurseȘtirile zileiCadrul normativ privind topografiile produselor semiconductoare, aliniat la standardele Uniunii Europene

Cadrul normativ privind topografiile produselor semiconductoare, aliniat la standardele Uniunii Europene

Publicat:

Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind topografiile produselor semiconductoare. Documentul are drept scop crearea unui cadru juridic modern și adaptat evoluțiilor actuale în domeniu.

Citește și: Minut de reculegere în Parlament. Nu toți legislatorii, însă, au comemorat victimele din aprilie 2009

Proiectul de lege, elaborat de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), se regăsește în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029. Inițiativa legislativă urmărește actualizarea cadrului normativ în conformitate cu noile cerințe și standardele internaționale. De asemenea, se urmărește transpunerea prevederilor actelor UE relevante și perfecționarea procedurilor de examinare a cererilor de înregistrare a topografiilor produselor semiconductoare și de acordare a titlurilor de protecție.

Topografia unui produs semiconductor înseamnă modul în care sunt aranjate și conectate componentele unui circuit integrat în interiorul unui cip electronic. Ea descrie „harta” straturilor din care este construit cipul și felul în care acestea sunt organizate pentru ca produsul să funcționeze corect. Topografia este protejată prin lege, deoarece reprezintă rezultatul muncii și creativității autorului. În prezent, acest domeniu este reglementat de o lege adoptată în anul 1999, care nu mai corespunde necesităților actuale.

Astfel, documentul elaborat de AGEPI clarifică conceptul de originalitate a topografiei și reglementează clar procedura de depunere și examinare a cererii de înregistrare a acesteia. Autorii au mai propus un mecanism eficient de apărare a drepturilor titularilor în caz de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, care reglementează transferul drepturilor și acordarea licențelor. Acest lucru va permite valorificarea comercială a topografiilor produselor semiconductoare. De asemenea, va fi creat Registrul național al topografiilor produselor semiconductoare în format electronic.


Noua lege privind topografiile produselor semiconductoare va intra în vigoare după 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția unor prevederi care intră în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu, mesaj pentru militarii moldoveni, după ce un soldat a fost rănit la Bălți: ‘Armele nu-s jucării’

„Armele nu-s jucării”, le spune Igor Grosu militarilor moldoveni. Mesajul a fost transmis după un nou incident produs în Armata Națională. Este vorba despre cazul...

Rutte: SUA ‘nu se retrag’ din NATO cu ajustările anunţate din Europa

Statele Unite ale Americii nu se retrag din NATO prin anunţarea de ajustări ale prezenţei lor în Europa, a afirmat miercuri secretarul general al...

Parlamentul a votat în prima lectură legea privind crearea stocurilor de gaze pentru regiunea transnistreană

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care obligă entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene să creeze...

Seara poeziei de dragoste a reunit scriitori și oameni de cultură la Muzeul Național al Literaturii Române

O seară dedicată iubirii, poeziei și universului eminescian a adunat oameni de cultură și iubitori ai versului la Muzeul Național al Literaturii Române. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.