StiripesurseSintezeCairo dezminte nereguli în întreţinerea Airbusului EgyptAir prăbușit în Mediterana în...

Cairo dezminte nereguli în întreţinerea Airbusului EgyptAir prăbușit în Mediterana în 2016

Publicat:

Cairo dezminte existenţa vreunor probleme tehnice nesemnalate la avionul de tip Airbus A320 aparţinând EgyptAir care s-a prăbuşit în mare în 2016, omorând 66 de persoane, respingând astfel un raport francez divulgat în presă care concidea că au existat ”defecţiuni recurente” ale aeronavei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Acuzaţiile publicate de anumite ziare străine (…) cu privire la încălcări din partea EgyptAir”, care ar fi cauzat prăbuşirea avionului A320, ”sunt total incorecte”, a anunţat miercuri Ministerul egiptean al Aviaţiei Civile.

Citește și : Australia este convinsă că Londra îl va trata echitabil pe Julian Assange

”Sistemul de monitorizare a penelor tehnice de avion nu au înregistrat vreo problemă tehnică înainte de prăbuşire (…), iar lucrările de întreţinere şi securizare tehnică ale avioanelor EgyptAir sunt efectuate potrivit criteriilor internaţionale agreate de organizaţiile internaţionale ale aviaţiei civile”, a subliniat ministerul într-un comunicat.

Zborul MS804 care asigura o legătură între Paris şi Cairo, s-a prăbuşit în Marea Mediterană la 19 mai 2016, între Creta şi coasta de nord a Egiptului, după ce a dispărut brusc de pe ecranele radarelor. Cele 66 de persoane de la bord, inclusiv 40 de egipteni şi 15 francezi, au murit.


După ce Cairo a avansat rapid pista unui atentat, Parisul privilegiază de la început teza unui incident tehnic.

Trei judecători de instrucţie însărcinaţi cu ancheta la Paris au dispus două expertize în vederea reconstituirii scenariului catastrofei.

Prima expertiză, cu privire la mentenanţă, a fost încredinţată magistraţilor în iunie 2018. În acest document de 76 de pagini, dezvăluit la 2 aprilie de ziarul francez Le Parisien şi de care AFP precizează că avea cunoştinţă, cei doi experţi constată ”marea lipsă de rigoare a echipajelor şi serviciilor tehnice ale EgyptAir”.

”Expertiza a evidenţiat că aeronava ar fi trebuit să fie supusă unor verificări la ultimele sale patru zboruri şi nu ar fi trebuit să plece de la Cairo în urma înlănţuirii unor defecţiuni recurente, dar care nu au fost semnalate de echipajele care s-au succedat” la bord, rezumă experţii francezi.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, anchetatorii au început să analizeze copia înregistrărilor sonore din cockpit provenind de la una dintre cutiile negre.

Citește și : Julian Assange a fost arestat și pe baza unei cereri de extrădare în SUA – VIDEO

În ceea ce-i priveşte pe egipteni, autorităţile au pus capăt, la sfârşitul lui 2016, anchetei lor în domeniul securităţii şi au trimis dosarul justiţiei egiptene.

Cairo anunţa în decembrie 2016 că a descoperit urme de explozivi pe rărmăşiţe ale victimelor, provocând scepticismul părţii franceze, în contextul în care nicio organizaţie nu a revendicat vreun atentat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.