Controale inopinate în benzinării. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a dispus efectuarea verificărilor în baza mai multor reclamații de la consumatori.
Citește și: Un gardian al Penitenciarului din Brănești ar fi fost reținut
Au fost semnalate posibile neconformități privind calitatea motorinei comercializate la unele stații de alimentare cu combustibili. Totodată, în spațiul online și pe rețelele de socializare au fost identificate mai multe materiale video publice, postate de consumatori, care exprimă nemulțumiri similare privind calitatea motorinei.
„Aceste semnale indică existența unor preocupări recurente în rândul consumatorilor. Reclamațiile conțin referiri la anumite stații de alimentare, în privința cărora sunt invocate posibile neconformități, informații ce urmează a fi supuse verificării în limitele competențelor legale ale Inspectoratului”, se menționează în nota ISSPNPC.
În urma celor menționate, ISSPNPC a dispus efectuarea controalelor inopinate la stațiile de alimentare vizate, în scopul verificării respectării cerințelor legale privind calitatea combustibililor comercializați, precum și pentru stabilirea eventualelor neconformități și aplicarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare, după caz.











