StiripesurseSocialCampanie de informare antifumat în peste 150 de școli din țară

Campanie de informare antifumat în peste 150 de școli din țară

Publicat:

Aproximativ 13 la sută dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani din Republica Moldova utilizează țigările electronice. În contextul creșterii numărului de tineri fumători, autoritățile au lansat o campanie de informare și sensibilizare, în cadrul căreia, studenții de la medicină vor merge în peste 150 de școli din țară pentru a informa tinerii despre efectele nocive ale fumatului. Primii au fost elevii de la liceul „Aristotel” din Capitală.

Peste 200 de tineri de la acest liceu au fost martorii unui experiment care le-a demonstrat cum fumatul afectează sănătatea. Așa cum țigările electronice în urma încălzirii lichidului, pot emite urme de acetonă, rezidenții au decis cu ajutorul acetonei, să demonstreze impactul fumatului asupra plămânilor umani, potrivit moldova1.md.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Și medicii trag un semnal de alarmă și spun că țigara electronică ar fi mult mai periculoasă decât cea clasică.

„Este falsă ideea că țigările electronice ar fi o salvare în abandonul țigărilor clasice, ele la fel conțin tutun și acest cerc vicios nu se întrerupe niciodată. Știm efectele care sunt asupra întregului organism și începem de la organele centrale de la inimă, în primul rând crește tensiunea arterială, dăunează foarte mult persoanelor care au probleme cu hipertensiunea”, a declarat Liliana Lupu, medic pneumolog la Spitalul Arhanghelul Mihail.


Tineri cu care am discutat spun că deși nu sunt fumători, în cercul lor de prieteni sunt foarte mulți tineri care utilizează țigările electronice.

„Anterior am discutat și ni s-a spus despre efectele nocive ale tutunului prin cuvinte, dar niciodată prin experimente. Eu să fiu sincer un pic m-am speriat, eu nu sunt fumător, dar m-am speriat pentru semenii mei. Am prieteni care fumează țigări electronice sau țigări simple”;

„Știu unele persoane din regiune care consumă și le-am spus că nu este bine să consumi aceste țigări electronice”;

„Cred că mai mulți tineri din Republica Moldova vor înțelege cât de nocive sunt țigările, mai ales cele electronice”, au spus tinerii.

Potrivit autorităților, campania a devenit o necesitate, în condițiile în care industria tutunului și-a intensificat strategiile de marketing și tot mai mulți tineri sunt atrași de aceste produse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

„Țara noastră este singura din toată regiunea europeană a OMS în care s-a înregistrat o tendință de creștere a consumului de tutun. Apariția și promovarea unor noi forme, în special de țigări electronice și mai mult afectează aceste cifre și acesta este și scopul marketingului foarte agresiv care vine din partea industriei tutunului”, a declarat Ala Nimerenco, ministra Sănătății.

Cifrele sunt în creștere și la nivel mondial. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că 37 de milioane de copii cu vârste între 13 și 15 ani utilizează țigări electronice și alte produse din tutun și nicotină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Israelul fierbe după acordul lui Trump cu Iranul: Singura misiune pe care trebuie să se concentreze acum Mossadul

Miniștrii Cabinetului Netanyahu critică acordul dintre SUA și Iran pentru încheierea războiului și spun că Israelul nu este obligat să respecte termenii înţelegerii. Opoziția...

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.