StiripesursePoliticăCanada extinde sancţiunile împotriva persoanelor şi instituţiilor proruse din R. Moldova

Canada extinde sancţiunile împotriva persoanelor şi instituţiilor proruse din R. Moldova

Publicat:

Canada şi-a extins joi sancţiunile împotriva a 16 cetăţeni moldoveni şi a două instituţii având legătură cu Rusia, pentru implicarea lor în ingerinţele autorităţilor de la Moscova în Republica Moldova, informează EFE.

Ministerul Afacerilor Externe canadian a informat într-un comunicat că printre cele 16 persoane sancţionate se numără membri ai partidului prorus Şor, condus de politicianul şi omul de afaceri Ilan Şor, care este acuzat de corupţie, precum şi asociaţi ai oligarhului.

Citeşte şi: Moldovenii din Rusia sunt OBLIGAŢI să-şi pună pe telefon o aplicație de monitorizare – Stiripesurse.md

Sancţiunile canadiene afectează şi oficiali din regiunea autonomă moldovenească Găgăuzia, ale cărei autorităţi sunt apropiate de Kremlin, şi reprezentanţi ai “organizaţiilor media proruse din Moldova implicate în răspândirea de informaţii false”.

Cele două instituţii sancţionate de Canada sunt blocul politic Victorie/Pobeda, succesorul Partidului Şor, şi un grup paramilitar susţinut de oligarh.


Aceasta este a treia rundă de sancţiuni canadiene referitoare la Republica Moldova din iunie 2023.

Şefa diplomaţiei canadiene, Anita Anand, a declarat că ţara sa “condamnă ferm orice încercare de a influenţa, interfera, corupe sau discredita guverne legitime şi democratice”.

Anand a adăugat că Ottawa susţine “guvernul ales democratic al Republicii Moldova şi eforturile sale de a implementa reforme democratice, de a combate dăunătoarea interferenţă a Rusiei şi de a recâştiga suveranitatea deplină în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional”.

Sancţiunile îngheaţă presupusele active pe care persoanele le-ar putea deţine în Canada şi interzic persoanelor şi entităţilor stabilite în această ţară sau canadienilor din străinătate să aibă relaţii economice cu cei sancţionaţi. De asemenea, este interzisă intrarea în Canada a persoanelor vizate de sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cooperarea moldo-ungară, în atenția miniștrilor de Externe de la Chișinău și Budapesta

Cooperarea moldo-ungară și parcursul european al Republicii Moldova au fost în centrul unei convorbiri telefonice dintre viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai...

180 de containere pentru gunoi din capitală au fost reparate sau înlocuite

Echipele Regiei „Autosalubritate” au reparat, în luna mai, aproximativ 150 de containere de pe platformele de colectare a deșeurilor și din camerele de acumulare...

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Ministerul Agriculturii a prezentat un raport privind programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în UE

Programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în Uniunea Europeană a fost prezentat ieri de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în cadrul reuniunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.