StiripesurseȘtirile zileiCanberra intră în STARE de ALERTĂ

Canberra intră în STARE de ALERTĂ

Publicat:

Autorităţile din Canberra au plasat vineri, pentru prima dată din 2003, capitala statului federal australian în stare de alertă din cauza pericolului incendiilor de vegetaţie din regiune, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul-şef al Teritoriului capitalei australiene (ACT), Andrew Barr, a precizat că această măsură va fi menţinută ”atâta timp cât riscul pentru Canberra se va menţine”.”Situaţia ar putea deveni incontrolabilă”, a avertizat Barr. “Starea de alertă este semnalul la cel mai înalt nivel care poate fi adresat locuitorilor din ACT pentru a-i îndemna să ia măsuri de precauţie”, a spus el.

Citeşte şi: Premierul francez vrea să revină în fotoliul de primar

Un val de caniculă este aşteptat să se abată asupra capitalei australiene cu 400.000 de locuitori, în timp ce incendiile ameninţă suburbiile din sud.


Autorităţile au avertizat totodată asupra riscului ca funinginea provenită de la incendii să fie purtată de vânt la o distanţă semnificativă faţă de focare. Este pentru prima dată când o astfel de stare de alertă este declanşată pe Teritoriul capitalei australiene din 2003, când incendiile au distrus aproape 500 de locuinţe.

Principala ameninţare pentru Canberra la ora actuală este incendiul care devastează Orroral Valley şi care a transformat deja în cenuşă aproape 180 de kilometri pătraţi de păduri din sudul oraşului.

Mercurul termometrelor a depăşit joi 40 de grade Celsius în statul South Australia, unde au fost instituite alerte referitoare la riscul de incendii. Valul de caniculă se va deplasa apoi către est urmând să ajungă vineri la Melbourne şi Canberra, apoi la Sydney în acest weekend, unde temperaturile ar putea atinge 45 de grade.

Autorităţile estimează că acest val de caniculă, însoţit de vânturi uscate, creează condiţii propice propagării incendiilor de vegetaţie în anumite regiuni din statele New South Wales şi Victoria. Peste 80 de focare sunt încă active în aceste două state.

Specialiştii se aşteaptă ca acest val de caniculă să fie urmat de furtuni, ceea ce ar putea contribui la stingerea anumitor focare. În acelaşi timp însă, precipitaţiile intense prezintă riscuri de inundaţii şi de creşteri rapide ale debitelor apelor.

Citeşte şi: Grecii protestează împotriva unui acord militar semnat între Atena și Washington – VIDEO

Incendiile de vegetaţie se produc în fiecare an în Australia după terminarea iernii australe. Anul acesta însă, au fost deosebit de precoce şi intense, declanşând o catastrofă naţională care a făcut cel puţin 33 de victime din luna septembrie.

Criza incendiilor a alimentat totodată criticile împotriva guvernului conservator al premierului Scott Morrison, acuzat de pasivitate în lupta contra încălzirii climatice din dorinţa de a nu fi nevoit să sacrifice industria cărbunelui, un sector economic care aduce profituri şi care oferă locuri de muncă multor australieni.

Începând cu luna septembrie, peste 100.000 de kilometri pătraţi, mai mare decât suprafaţa Portugaliei, au fost transformaţi în cenuşă, iar peste 2.000 de locuinţe au fost distruse. Potrivit estimărilor cercetătorilor, peste un miliard de animale au pierit în aceste incendii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.