StiripesurseȘtirile zileiCandidata lui Trump la ONU promite să nu obstrucţioneze discuţiile asupra...

Candidata lui Trump la ONU promite să nu obstrucţioneze discuţiile asupra climei

Publicat:

Aleasă de Donald Trump pentru funcţia de ambasador al SUA la ONU, diplomata Kelly Craft (foto) a promis miercuri să nu fie un obstacol pentru diplomaţia climei, în pofida faptului că averea familiei sale provine din afaceri cu cărbune, informează joi AFP, potrivit agerpres.

În timpul audierii sale pentru confirmare din faţa Senatului american, Kelly Craft a afirmat că nu va participa personal la discuţiile de la ONU asupra poluării generate de utilizarea cărbunelui. “Mă angajez în faţa voastră: atunci când cărbunele va face parte din conversaţia asupra schimbărilor climatice la ONU, mă voi scuza” (şi nu voi participa), i-a răspuns ea senatorului democrat Ed Markey, ecologist convins. “Înţeleg, aceasta este o problemă la care trebuie dat un răspuns. Înţeleg, de asemenea, că şi combustibilii fosili au jucat un rol în schimbarea climatică”, a adăugat ea.

Citeşte şi: Pentagonul trimite rachete Patriot în zona Golfului Persic

Cu toate acestea, ea nu s-a arătat în dezacord cu Donald Trump în ceea ce priveşte decizia lui de a retrage SUA din Acordul de la Paris asupra climei. “Nu suntem obligaţi să facem parte dintr-un acord pentru a fi lideri”, a apreciat ea.

De asemenea, ea nu a spus nici că nu va participa la discuţiile cu privire la ansamblul combustibililor fosili.


Kelly Craft, donatoare cu state vechi pentru Partidul Republican, este căsătorită cu miliardarul Joe Craft, care a făcut avere din industria cărbunelui. Ea este şi ambasadoarea SUA în Canada.

Democratul Robert Menendez a insistat în timpul audierii ca ea să furnizeze documente cu privire la timpul pe care l-a consacrat profesiei sale actuale. Site-ul de informaţii Politico a afirmat că Kelly Craft a absentat timp de peste 300 de zile după ce a devenit ambasadoare. Ea s-a apărat în faţa senatorilor, dând asigurări că lucrează din greu.

Vezi şi: Susţinătorii opoziţiei albaneze s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

Prima ambasadoare a lui Trump la ONU, Nikki Haley, a părăsit acest post la sfârşitul anului trecut. După aceasta, preşedintele american a desemnat-o pe Heather Nauert, fostă prezentatoare la Fox News, devenită purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, pentru a o înlocui, însă ea a renunţat la post încă înainte ca Senatul să fie notificat cu privire la numirea ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.