StiripesurseȘtirile zileiCANICULĂ în Siberia! Temperaturi record au fost înregistrate luna trecută

CANICULĂ în Siberia! Temperaturi record au fost înregistrate luna trecută

Publicat:

Temperaturile din regiunea arctică din Siberia au crescut până la o medie record pentru luna iunie, pe fondul unui val de căldură care alimentează unele dintre cele mai grave incendii de vegetaţie din această zonă, conform datelor prezentate marţi de Uniunea Europeană (UE), citate de Reuters, potrivit agerpres.

Temperaturile la nivel mondial consemnate luna trecută au egalat recordul din 2019, însă o ”căldură excepţională” a fost înregistrată în Siberia, conform programului UE Copernicus de monitorizare a Pământului, o tendinţă pe care oamenii de ştiinţă au catalogat-o drept un ”strigăt de avertizare”.

Citește și: Bolsonaro se simte rău! Președintele brazilian a fost testat pentru COVID-19

Temperaturile medii din regiune au depăşit cu peste 5 grade Celsius valorile normale şi cu peste un grad temperaturile înregistrate în cele mai călduroase luni iunie anterioare, în 2018 şi 2019, conform datelor.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) încearcă totodată să confirme raportările privind o temperatură recentă de 38 de grade Celsius în Siberia, care ar fi cea mai ridicată temperatură înregistrată la nord de cercul polar arctic.


”Ceea ce este îngrijorător este faptul că Arctica se încălzeşte mai repede decât restul lumii”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului pentru Schimbări Climatice din cadrul Copernicus.

Căldura excepţională a absorbit umiditatea din pământ, de-a lungul vastei păduri boreale şi a tundrei, alimentând incendii de vegetaţie care s-au intensificat de la mijlocul lunii iunie.

Potrivit agenţiei forestiere ruse, la 6 iulie existau 246 de incendii de vegetaţie active, pe o suprafaţă de 140.073 hectare, în şapte regiuni fiind instituită starea de urgenţă. Televiziunea de stat rusă a difuzat săptămâna aceasta imagini cu aeronave pentru stingerea incendiilor care varsă apă în apropierea unor coloane imense
de fum alb.

Conform Copernicus, a fost depăşit numărul record de incendii din această regiune, înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

”Temperaturile mai ridicate şi condiţiile mai aride de la suprafaţă oferă condiţii ideale pentru ca aceste incendii să ardă şi să persiste atât de mult pe o suprafaţă atât de mare”, a declarat Mark Parrington, cercetător principal la Copernicus.

Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma incendiilor de vegetaţie din regiune luna trecută au fost estimate la 59 megatone, comparativ cu 53 megatone
anul trecut, potrivit UE. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.