StiripesurseCultură și MediaDiverseCântăreţul francez Kendji Girac, spitalizat în urma unei răni grave prin...

Cântăreţul francez Kendji Girac, spitalizat în urma unei răni grave prin împuşcare

Publicat:

Cântăreţul francez Kendji Girac, spitalizat în urma unei răni grave prin împuşcare

Cântăreţul de succes francez Kendji Girac a fost împuşcat grav în piept luni dimineaţă şi spitalizat la Bordeaux (sud-vest) într-un caz ale cărui circumstanţe exacte nu sunt cunoscute încă, informează AFP.

În jurul orei 05:30 (03:30 GMT), jandarmii au fost chemaţi la o comunitate de nomazi din Biscarrosse (departamentul Landes), pe coasta atlantică, pentru un bărbat rănit grav prin împuşcare, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : 34.049 de palestinieni ucişi în Gaza de la începutul ofensivei Israelului la 7 octombrie (Ministerul Sănătăţii enclavei)

Victima, Kendji Girac, a fost transportată cu maşina la Bordeaux, la o oră distanţă.

Surse apropiate anchetei şi serviciul de pompieri din Landes au precizat că viaţa acestuia nu a fost pusă niciun moment în pericol, contrar unor informaţii iniţiale.


Cântăreţul era conştient atunci când a fost transportat, potrivit pompierilor, care au precizat că acesta a suferit “o rană gravă”.

În acest stadiu, nicio pistă nu a fost exclusă, a declarat o sursă apropiată investigaţiilor, fără a oferi detalii despre circumstanţele evenimentului.

O anchetă a fost deschisă, a adăugat această sursă.

Parchetul din Mont-de-Marsan, capitala departamentului Landes, a precizat că nu poate furniza pentru moment nicio informaţie despre acest caz, lăsând să se înţeleagă că este posibil ca un comunicat să fie difuzat mai târziu în cursul zilei.

Kendji Girac se afla la Biscarrosse de mai multe zile, a declarat o sursă apropiată primăriei.

“Faptele s-au petrecut în cadrul comunităţii de nomazi, într-o tabără”, a precizat aceasta.

Originar din Périgueux (sud-vestul Franţei), Kendji Maillé, pe numele său adevărat, s-a născut în urmă cu 27 de ani într-o familie de romi catalani.

Citește și : Zelenski insistă: Vrem aparare aeriană și avioane! Acum!

A devenit celebru “un pic din întâmplare”, după spusele sale, după ce în august 2013 unchiul său a făcut public un video în care el interpretează la chitară hitul lui Gims, “Bella”.

Kendji Girac a ajuns să câştige emisiunea The Voice în 2014 şi să vândă milioane de discuri, în principal graţie hiturilor sale “Color Gitano” sau “Andalouse”, văzute de sute de milioane de ori pe YouTube.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.