StiripesurseSintezeCaptură record: 25 de tone de canabis au fost confiscate în...

Captură record: 25 de tone de canabis au fost confiscate în Liban

Publicat:

Poliţia din Liban a anunţat vineri că a confiscat o cantitate record de 25 de tone de canabis care urmau să plece din portul Beirut către un stat african, transmite AFP, scrie agerpres.

Captura a fost realizată la jumătatea lui martie, datorită informaţiilor primite de brigada de stupefiante care urmărea cazul de o lună. A fost sechestrat un convoi de opt camioane care urma să intre în port, au precizat într-un comunicat Forţele libaneze de securitate internă (FSI).

Citește și : OMS dezminte că ar fi ştiut în avans de posibila transmitere de la om la om a noului coronavirus

“Au fost confiscate cantităţi importante de haşiş, circa 25 de tone. Drogul era disimulat într-un mod profesionist, în saci cu îngrăşăminte”, încărcătura urmând să ajungă într-o ţară africană neprecizată.

“Este cea mai importantă captură de acest gen din istoria Libanului”, a notat FSI, enumerând între tipurile de canabis găsite “Floare de primăvară”, “Spiritul Beirutului” sau “Kiki do you love me”.


În Liban cultivarea canabisului este ilegală, iar legislaţia prevede sancţionarea cu închisoarea a traficului de droguri. Totuşi, astfel de activităţi sunt larg răspândite de mai multe decenii, mai ales în regiunea Bekaa (est), unde a devenit o industrie de milioane de dolari, mai ales în timpul războiului civil (1975-1990) care a devastat zona.

Potrivit ONU, Libanul este al treilea producător mondial de droguri, după Afganistan şi Maroc.

Citește și : Germania înlocuieşte vechile avioane Tornado cu aparate Eurofighter

Din 2018, autorităţile libaneze au în vedere legalizarea cultivării de cannabis în scopuri terapeutice.

Pe lângă operaţiunile punctuale ale poliţiei împotriva baronilor traficului de droguri, armata libaneză lansează acţiuni de distrugere a plantaţiilor de canabis întinse pe mii de hectare în valea Bekaa. În 2012, cultivatorii au atacat buldozerele armatei cu lansatoare de rachete, acuzând guvernul că le fură pâinea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.