Edmundo Gonzalez Urrutia, învingător, potrivit opoziției, la alegerile prezidențiale din 2024 din Venezuela, a afirmat la sfârșitul săptămânii că atacul american soldat cu capturarea președintelui Nicolas Maduro este un ‘pas important, dar nu suficient’ către ‘normalizarea’ țării, relatează AFP.
‘Acest moment constituie un pas important, dar nu suficient. Adevărata normalizare a țării va fi posibilă doar atunci când toți venezuelenii privați de libertate din motive politice (…) vor fi eliberați și când voința majorității exprimată de poporul venezuelean pe 28 iulie va fi respectată, fără ambiguitate’, a spus el într-un videoclip din exilul său în Spania.
‘Astăzi, cel care a uzurpat puterea nu mai este în țară și se confruntă cu justiția. Acest fapt instaurează un nou scenariu politic, dar nu înlocuiește sarcinile fundamentale care ne așteaptă încă’, a subliniat el, insistând: ‘Nicio tranziție democratică nu este posibilă atâta timp cât un singur venezuelean este închis pe nedrept’, a adăugat el.
Gonzalez Urrutia, care se consideră președintele ales al Venezuelei, a făcut încă o dată apel la armată, cerându-i ‘să respecte și să asigure respectarea mandatului suveran exprimat pe 28 iulie 2024. În calitate de comandant suprem, vă reamintesc că loialitatea dumneavoastră este față de Constituție, popor și Republică’.
După luni de atacuri asupra unor ambarcațiuni acuzate de trafic de droguri, Statele Unite au efectuat sâmbătă o operațiune spectaculoasă pentru a-l răpi pe Nicolás Maduro.
Donald Trump a declarat sâmbătă că Statele Unite vor ‘conduce’ de acum țara.
Vicepreședinta Delcy Rodriguez a fost desemnată președinte interimar și cere eliberarea lui Maduro.
Întrebat de presă dacă Statele Unite o vor sprijini pe Maria Corina Machado, laureata Premiului Nobel pentru Pace, sau pe Gonzalez Urrutia, secretarul de stat american Marco Rubio a evitat un răspuns duminică.
Gonzalez Urrutia a intervenit în ultimul moment în campanie pentru a o înlocui pe Maria Corina Machado drept candidat la președinție, după ce aceasta a fost declarată neeligibilă de către putere.
Nicolas Maduro a fost declarat câștigător de Consiliul Electoral Național (CNE), care nu a publicat niciodată rezultatele detaliate ale alegerilor din iulie 2024, invocând un atac cibernetic.
Proclamarea victoriei lui Maduro a fost urmată de tulburări care au făcut 28 de morți. Aproximativ 2.400 de persoane au fost arestate în timpul protestelor post-electorale, iar 2.000 au fost ulterior eliberate, potrivit surselor oficiale. Un grup de persoane care erau încă încarcerate au fost eliberate la sfârșitul lunii decembrie, reamintește AFP.












