StiripesurseȘtirile zileiCaravană de migranţi din Honduras: O criză se profilează la frontiera...

Caravană de migranţi din Honduras: O criză se profilează la frontiera americano-mexicană (Pompeo)

Publicat:

O criză se profilează la frontiera americano-mexicană, a declarat vineri secretarul de Stat american, Mike Pompeo, aflat în vizită în Mexic, în timp ce o caravană de mai multe mii de migranţi din Honduras se pregătesc să încerce să intre în Mexic pentru a ajunge apoi în Statele Unite, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Preşedintele Trump a exprimat clar principala problemă cu care ne confruntăm. O criză se profilează rapid, cu un număr record de migranţi”, a explicat, într-o conferinţă de presă, şeful diplomaţiei americane, alături de omologul său mexican Luis Videgaray, înainte de a discuta cu preşedintele mexican Enrique Pena Nieto.

Citește și : Posibile scenarii după summitul european privind Brexitul (comentarii)

“Mexicul, ca orice ţară în care prevalează statul de drept, va aplica legea, dar întotdeauna de o manieră umanitară”, a arătat Videgaray.

Joi, preşedintele american a ameninţat că va închide frontiera cu Mexicul dacă autorităţile mexicane nu vor bloca această caravană de migranţi din Honduras.


‘Trebuie să cer în termenii cei mai fermi Mexicului să stopeze acest asalt. Dacă nu reuşeşte, voi cere armatei SĂ ÎNCHIDĂ FRONTIERA NOASTRĂ DE SUD!’, a avertizat el într-o postare pe Twitter.

Mexicul a desfăşurat mai multe sute de poliţişti de intervenţie în apropiere de frontiera cu Guatemala pentru a face faţă valului masiv al acestor migranţi care fug de sărăcia şi violenţa din Honduras.

Câteva mii de astfel de migranţi se aflau vineri la Tecun Uman, în Guatemala, de unde se pregătesc să încerce să treacă în Mexic în speranţa de a ajunge în SUA.

Citește și : Julian Assange a iniţiat o acţiune judiciară împotriva Ecuadorului pentru a protesta faţă de condiţiile sale de viaţă

“Îi vom aştepta pe cei care sunt încă pe drum şi care nu sunt foarte departe”, a explicat pentru AFP Mario Mejia, 46 de ani, aflat pe o stradă din respectivul oraş-frontieră din Guatemala.

Asemeni lui, peste 3.000 de persoane din Honduras au ajuns în mici grupuri în ultimele zile la Tecun Uman, unde s-au adăpostit în biserici, săli municipale, cazarme de pompieri.

În urmă cu puţin timp, un jurnalist al AFP a constatat că mii de migranţi au trecut în forţă frontiera între Guatemala şi Mexic la Tecun Uman, cu obiectivul de a ajunge în Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.