StiripesurseExterneCartea scriitorului rus Alexander Prohanov în care Putin era întinerit cu...

Cartea scriitorului rus Alexander Prohanov în care Putin era întinerit cu lipitori roz și sânge de fecioare, retrasă de la vânzare. Evenimentul de lansare, anulat

Publicat:

Noul roman al scriitorului Alexander Prohanov, „Lemner”, al cărui personaj principal este inspirat de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost retras de la vânzare iar evenimentul pentru promovarea volumului a fost anulat, potrivit Echo FM, citat de The Moscow Times.

Cartea descrie, printre altele, cum președintele rus, prezentat sub numele de Leonid Leonidovici Troevidov, păstrează cadavrele dușmanilor în birou și se hrănește cu sângele virginelor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„O dată pe lună, Leonid Troevidov se întinerea, schimbându-și complet sângele. Din Beijing i se trimitea o vază de porțelan cu lipitori roz. Aceste lipitori erau hrănite cu sângele virginelor chineze. Lipitorile se lipesc de corpul său, îi beau sângele obosit, infuzându-i în schimb prospețimea virginității. Mușcăturile lipitorilor roz erau delicate, ca niște săruturi”, a scris Prohanov despre șeful statului rus.

Pe 2 octombrie, romanul a dispărut de pe site-ul unde se comercializa, în timp ce tirajul cărților tipărite a fost epuizat. Cu toate acestea, volumul mai poate găsit online.


În ciuda loialității extreme a scriitorului față de guvernul rus, lansarea volumului „Lemner”, care trebuia să aibă loc la Casa Cărții din Moscova, cel mai mare lanț de librării din Rusia, pe 29 septembrie, a fost anulată.

Și „patrioții” sunt cenzurați, remarcă un critic literar

Prohanov a comentat pe rețelele de socializare anularea evenimentului, afirmând că acest lucru a fost făcut de „proprietarii speriați”. Dar la scurt timp și-a șters postarea.

Ulterior, Casa Cărții din Moscova a explicat că lansarea a fost anulată deoarece desfășurarea acesteia ar fi putut provoca „terți” să comită infracțiuni împotriva autorului și cititorilor.

Criticul literar Galina Yuzefovich a remarcat că cenzura din Rusia îi afectează acum și pe cei care sunt loiali regimului.

„Prohanov era convins că el poate discuta fără restricții astfel de subiecte. Cu toate acestea, prezentările sunt anulate. Noi toți – și „liberalii”, și „patrioții” – plutim în aceeași barcă a cenzurii. Nu există niciun motiv de bucurie: cenzura este rea, inclusiv atunci când îi afectează pe cei pe care nu îi agreăm”, a comentat Galina Yuzefovich.

Cine este Alexander Prohanov?

Scriitorul şi jurnalistul rus Alexander Prohanov, 87 de ani, este cunoscut pentru poziţiile sale ultranaţionaliste, staliniste şi antisemite, fiind apreciat deschis de președintele rus Vladimir Putin. Este considerat unul dintre cei trei ideologi ai Kremlinului, alături de Alexandr Dughin și Vardan Baghdasarian.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Este un admirator al lui Stalin și promovează ideea „civilizaţiei unice” pe care, în opinia sa, ar fi fondat-o dictatorul sovietic, potrivit AFP. El a apărat de asemenea ideile imperialiste de restaurare a „Marii Rusii”, ceea ce ar presupune recuperarea de teritorii pierdute după căderea URSS.

În 2014, el a afirmat că evreii care susţineau manifestaţiile pro-europene din Piaţa Maidan din Ucraina „grăbesc un al doilea Holocaust” prin faptul că îi susţin pe reformatorii „fascişti” europeni.

În romanul său „Domnul Hexogen”, un personaj evreu spune că evreii vor să recupereze sânge şi organe de la ruşi pentru a le vinde în centre medicale în Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.