StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă exprimă preocupări privind tentativele Chinei de a fi mediator...

Casa Albă exprimă preocupări privind tentativele Chinei de a fi mediator între Rusia şi Ucraina

Publicat:

Administraţia de la Washington a exprimat “preocupări profunde”, vineri, în legătură cu iniţiativele Chinei de a intermedia negocieri între Rusia şi Ucraina, avertizând că instituirea în acest moment a unui armistiţiu ar legitima ocupaţia militară rusă prin încălcarea Cartei Naţiunilor Unite , informează mediafax.

John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, a transmis vineri “preocupările profunde” ale Washingtonului privind abordarea Chinei. “Un armistiţiu în acest moment ar fi o ratificare a cuceririlor ruse. Şi ar fi continuarea încălcării Cartei ONU. Rusia ar fi liberă să utilizeze armistiţiul pentru consolidarea poziţiilor în Ucraina, pentru a-şi reconstrui forţele, a le reechipa şi revigora, astfel încât să iniţieze noi atacuri asupra Ucrainei atunci când vor. Nu cred că iniţiativa Chinei ar fi un pas spre o pace corectă şi durabilă”, a declarat John Kirby, citat de postul de televiziune CNN şi de publicaţia The Hill.

Citește și : Curtea Penală Internaţională emite un mandat de ARESTARE împotriva lui Putin pentru presupuse crime de război

Referindu-se la planul preşedintelui Chinei, Xi Jinping, de a se deplasa în Rusia pentru o întrevedere cu omologul său, Vladimir Putin, John Kirby a afirmat că Preşedinţia SUA speră că liderul de la Beijing va discuta şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Preşedintele Joseph Biden menţine disponibilitatea de a discuta cu Xi Jinping, dar deocamdată nu există niciun plan activ pentru o conversaţie, a subliniat Kirby.

Administraţia Chinei a îndemnat, joi, Ucraina şi Rusia să iniţieze urgent negocieri de pace, avertizând că există riscul escaladării conflictului militar, care ar putea scăpa de sub control. Qin Gang, ministrul chinez de Externe, a discutat, prin telefon, cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba. “China se teme că actuala criză s-ar putea agrava şi ar putea deveni incontrolabilă. Sperăm că toate părţile îşi vor păstra calmul, vor da dovadă de reţinere, vor relua cât mai rapid negocierile de pace şi vor reveni la un parcurs de soluţionare politică”, a declarat Qin Gang. Dmitro Kuleba a afirmat că a evidenţiat, în conversaţia cu ministrul chinez de Externe, “semnificaţia principiului integrităţii teritoriale”, subliniind că Rusia trebuie să îşi retragă în totalitate trupele de pe teritoriul Ucrainei.


Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un “plan de pace” între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării “suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale”. În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a “intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor”, sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO. “Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control”, a subliniat Ministerul de Externe de la Beijing, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.

Citește și : Iulia Timoşenko: Putin este perfect raţional şi ştie foarte bine ce rău provoacă în Ucraina

Deşi a salutat iniţiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Naţiunile Unite au salutat iniţiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o “contribuţie importantă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Filmul care a stârnit scandal în Germania. Regizorul răspunde acuzațiilor: ‘Nu sunt nazist!’

Regizorul german Uwe Boll a respins acuzațiile potrivit cărora noul său film ar promova idei extremiste, după ce producția „Citizen Vigilante” a fost interzisă...

Bucureștiul, în topul european al plângerilor privind păduchii de pat din hoteluri

Bucureștiul intră într-un top european nedorit. Roma ocupă primul loc, cu cele mai multe plângeri despre păduchi de pat și paturi murdare. Roma conduce topul...

Springsteen, Bono și Stevie Wonder îi vor ajuta pe soții Obama să inaugureze muzeul prezidențial

Fostul președinte Barack Obama primește puțin ajutor din partea prietenilor săi pentru a sărbători inaugurarea muzeului său prezidențial din Chicago, pe care Trump l-a...

Eveniment istoric în iunie. Un asteroid gigant se apropie de Pământ după 400 de ani

Pe 27 iunie 2026, un asteroid masiv va trece pe lângă Pământ la o distanță minimă istorică pentru ultimele patru secole. Evenimentul a mobilizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.