StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă îi interzice lui John Bolton să publice informaţii confidenţiale...

Casa Albă îi interzice lui John Bolton să publice informaţii confidenţiale în cartea sa

Publicat:

Casa Albă i-a interzis lui John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, să publice în forma actuală cartea pe care el intenţionează să o scoată în viitorul apropiat, pentru că aceasta conţine informaţii confidenţiale, informează AFP, scrie agerpres.

Manuscrisul trimis pentru aprobare “pare să conţină informaţii confidenţiale”, dintre care unele “sunt clasate la nivel top secret” şi “ar putea cauza pagube excepţional de grave securităţii naţionale”, notează Consiliul pentru securitate naţională într-o scrisoare adresată avocaţilor lui John Bolton şi consultată miercuri de agenţia de presă franceză.

Citește și : Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

“Manuscrisul nu poate fi publicat (…) fără suprimarea acestor informaţii confidenţiale”, se spune în scrisoare.

Bazându-se pe manuscrisul acestei cărţi încă nepublicate, cotidianul New York Times (NYT) a scris recent că Donald Trump i-a mărturisit lui John Bolton refuzul său de a vărsa un ajutor militar de 391 de milioane de dolari Ucrainei, în conflict cu Rusia, atâta timp cât Kievul nu va lansa o anchetă asupra democratului Joe Biden şi a fiului său Hunter, fost angajat al unui grup ucrainean din domeniul gazelor naturale.


Democraţii au reacţionat rapid la acest articol din NYT pentru a cere ca Bolton şi alte persoane care ocupă sau au ocupat posturi importante în cadrul administraţiei Trump să fie convocaţi pentru a depune mărturie la procesul de impeachment al miliardarului, care se desfăşoară în prezent în Senat.

Citește și : Ursula von der Leyen: Vreau ca UE şi Regatul Unit să rămână buni prieteni şi buni parteneri

Camera Reprezentanţilor, care se află în mâinile democraţilor, l-a pus pe miliardarul republican sub acuzare pe 18 decembrie pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Însă destituirea sa pare improbabilă la finalul procesului său, fiind necesare două treimi dintre voturi într-un Senat controlat de republicani, care deţin 53 de locuri din 100.

Avocaţii lui Donald Trump afirmă că nu s-au pus condiţii pentru vărsarea ajutorului către Ucraina, argumentând că îngheţarea sa a fost independentă de solicitările privind o anchetă asupra celor doi Biden. Însă manuscrisul lui John Bolton, care a anunţat deja că este gata să depună mărturie în faţa Senatului dacă va fi convocat, contrazice această apărare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.