Casa Albă RESPINGE posibilitatea unui lockdown sanitar

Publicat:

Administraţia SUA a respins luni posibilitatea unui lockdown sau închiderea unor activităţi economice, în pofida unei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19 în ţară, relatează EFE, potrivit agerpres.

Coordonatorul răspunsului Casei Albe împotriva pandemiei, Jeff Zients, a fost întrebat la o conferinţă de presă dacă SUA preconizează să impună lockdown-uri precum cel din Austria sau închideri parţiale ale economiei, iar răspunsul a fost că ţara nu se îndreaptă spre această direcţie.


Citeşte şi: Eșecul catastrofal al elitei distruge bazele economice ale Occidentului – Black News

În acest sens, el a afirmat că SUA dispun de alte “instrumente” pentru a frâna pandemia de coronavirus, precum doza de supra-rapel sau tratamentele cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19.

“Putem frâna expansiunea virusului fără să fim nevoiţi să urmăm acest drum al închiderii economiei noastre”, a precizat Zients. Cel puţin 82% dintre cetăţenii SUA au primit cel puţin o doză de vaccin, a reamintit acesta.

“Trebuie să utilizăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a face ca şi alte persoane să se vaccineze, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi şi să nu fim în niciun caz nevoiţi să mergem înapoi. Situaţia se află sub control”, a asigurat oficialul american.

Totuşi, Zients a subliniat că în Statele Unite astfel de decizii sunt adoptate la nivel local.

Citeşte şi: Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi! – Black News

Numărul contagierilor a început să crească în SUA, care săptămâna aceasta sărbătoresc Thanksgiving Day, prilej de călătorii în întreaga ţară şi de reuniune cu familia.

Potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, SUA, ţara cea mai afectată de coronavirus din întreaga lume, a înregistrat peste 47,8 milioane de cazuri de la începerea pandemiei şi peste 772.000 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 18 iulie 2024

Horoscop 18 iulie 2024 Astrologii prevăd o zi cu mare potenţial în dragoste pentru unele zodii, dar şi probleme la muncă sau de comunicare pentru alte...

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.