StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă salută reînnoirea armistiţiului din Yemen

Casa Albă salută reînnoirea armistiţiului din Yemen

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a salutat marţi reînnoirea in extremis a armistiţiului din Yemen pentru încă două luni şi perioada de “calm fără precedent” din această ţară devastată de aproape opt ani de război, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele Joe Biden salută anunţul prelungirii armistiţiului în Yemen”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Citeşte şi: Administraţia Biden nu doreşte escaladarea tensiunilor în relaţia cu Beijingul generate de vizita lui Pelosi în Taiwan – Black News

ONU a anunţat marţi prelungirea in extremis cu încă două luni a armistiţiului, exprimându-şi speranţa “intensificării” negocierilor pentru ajungerea la o pace mai “durabilă” în Yemen.

Confruntată cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică este devastată din 2015 de conflictul dintre forţele guvernamentale, susţinute de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, şi rebelii houthi susţinuţi de Iran, rivalul Riadului în regiune.


“Sunt bucuros să anunţ că părţile au convenit să prelungească armistiţiul, în aceleaşi condiţii, cu încă două luni, de la 2 august până la 2 octombrie 2022”, a declarat emisarul ONU pentru Yemen, Hans Grundberg. Această încetare a focului “include angajamentul părţilor de a intensifica negocierile pentru a ajunge la un acord de armistiţiu larg cât mai curând posibil”, a spus acesta într-un comunicat. Potrivit acestuia, negocierile sunt în desfăşurare sub egida ONU “pentru a consolida oportunitatea oferită de armistiţiu de a se îndrepta către o pace durabilă”.

Pe 2 aprilie, s-a convenit un armistiţiu de două luni care apoi a fost prelungit pentru o perioadă similară pe 2 iunie. La fel ca în luna iunie, anunţul reînnoirii armistiţiului a fost făcut marţi, 2 august, chiar în ziua în care urma să expire.

“Obiectivul principal al actualului armistiţiu rămâne acela de a oferi o alinare tangibilă civililor şi de a crea un mediu propice pentru o soluţionare paşnică a conflictului printr-un proces politic cuprinzător”, a declarat Hans Grundberg.

Uniunea Europeană a salutat, într-o declaraţie, prelungirea armistiţiului şi a cerut protagoniştilor să-l respecte în continuare şi să lucreze pentru o relansare a negocierilor de pace sub egida ONU.

Potrivit ONU, războiul din Yemen s-a soldat cu sute de mii de morţi şi milioane de persoane strămutate, două treimi din populaţie având nevoie de ajutor umanitar şi riscând o foamete pe scară largă.

Citeşte şi: Nancy Pelosi declară că a sosit în Taiwan cu intenţii paşnice – Black News

Armistiţiul a fost relativ respectat pe teren, în pofida unor încălcări sporadice conform unor ONG-uri, printre care Acţiunea împotriva foamei, Handicap International, Médecins du Monde, Oxfam şi Salvaţi Copiii.

În prezent, Yemen se confruntă cu o scădere a ajutorului umanitar. La sfârşitul lunii iunie, Programul Alimentar Mondial al ONU a anunţat reduceri suplimentare ale ajutorului său din cauza deficitului cronic de finanţare, a inflaţiei şi a consecinţelor conflictului din Ucraina. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.