StiripesurseCultură și MediaDiverseCastelul 'de basm' Neuschwanstein, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO

Castelul ‘de basm’ Neuschwanstein, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO

Publicat:

Spectaculosul castel “de basm” Neuschwanstein din Germania, împreună cu alte trei reşedinţe ale capriciosului rege Ludovic al II-lea al Bavariei, au fost înscrise sâmbătă în Patrimoniul Mondial UNESCO, transmite AFP.

Servind drept model pentru Walt Disney şi construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pe un afloriment stâncos, înalt de 200 de metri, din Alpii Bavarezi (sudul Germaniei), castelul Neuschwanstein combină un aspect medieval cu tehnici ultramoderne la acea vreme.

Primind aproape 1,5 milioane de turişti în fiecare an, Neuschwanstein este cel mai vizitat castel din Germania. Principalele sale încăperi sunt decorate cu picturi murale pitoreşti, care înfăţişează scene din legende germanice şi nordice şi reprezintă un omagiu adus compozitorului Richard Wagner, pe care Ludovic al II-lea al Bavariei îl adora.

Situate în aceeaşi regiune, clădirile regale Herrenchiemsee, Linderhof şi Schachen au devenit, de asemenea, situri înscrise în Patrimoniul Mondial.

“Pentru castelele noastre de basm, basmul devine realitate: suntem un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO”, a comentat pe reţeaua X şeful guvernului regional bavarez, Markus Soder, luându-şi angajamentul de a “păstra această moştenire culturală şi de a o transmite generaţiilor viitoare”.


“Este o mare responsabilitate”, a declarat pentru AFP Peter Seibert, unul dintre responsabilii administraţiei castelelor bavareze, menţionând că aceste reşedinţe regale “au devenit o imagine a Bavariei şi a Germaniei peste hotare”.

Un fel de mini-Versailles neterminat, Herrenchiemsee a fost construit pe o insulă de pe lacul Chiemsee, între Munchen şi Salzburg. Ludovic al II-lea al Bavariei l-a poreclit “Meicost-Ettal”, o anagramă a celebrei expresii “Statul sunt eu” atribuită lui Ludovic al XIV-lea, monarhul absolut pe care îl admira.

Palatul Linderhof este singura clădire comandată de Ludovic al II-lea al Bavariei şi finalizată în timpul vieţii sale, în 1878. Situat foarte aproape de Neuschwanstein, palatul împrumută elemente ale arhitecturii baroce franceze sub Ludovic al XV-lea, îmbinând în acelaşi timp stilul rococo apărut în sudul Germaniei.

În parcul acestuia, Grota lui Venus, în întregime artificială şi concepută ca un refugiu personal pentru rege, a fost inspirată de opera “Tannhäuser” de Richard Wagner. Aceasta dispune de un sistem de iluminat unic, care iniţial folosea dispozitive cu dinam ce puteau simula diferite momente ale zilei şi condiţii meteorologice.

Ultima dintre cele patru incluse pe lista UNESCO, Casa Regală de la Schachen este un fel de cabană elveţiană de dimensiuni foarte mari, unde lui Ludovic al II-lea al Bavariei îi plăcea să-şi sărbătorească ziua de naştere, la 25 august. Este situată la o altitudine de 1.800 de metri, într-un cadru grandios, nu departe de Neuschwanstein.

În mod ironic, aceste patru reşedinţe, care sunt acum mândria Bavariei, au provocat căderea celui care le-a comandat – costurile exorbitante de construcţie au determinat guvernul bavarez să-l înlăture de la putere pe suveran, care a urcat pe tron la vârsta de 18 ani.

Declarat nebun, el a fost arestat la Neuschwanstein şi internat la Castelul Berg, unde a murit în mod misterios, câteva zile mai târziu, la vârsta de 40 de ani, în 1886.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un produs pe care îl ai deja în casă este folosit de grădinari pentru o recoltă bogată de roșii

Experții în grădinărit spun că un produs obișnuit din baie poate fi cheia pentru corectarea deficitului de magneziu la roșii, stimulând creșterea și producția...

7 iulie, Ziua mondială a ciocolatei

Ciocolata cu lapte, ciocolata neagră, ciocolata albă şi orice desert în care este prezentă ciocolata sunt sărbătorite în data de 7 iulie, cu ocazia...

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie

7 iulie este a 188-a zi a calendarului gregorian și a 189-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 7 iulie (BOR) Sfânta Mare Muceniță Chiriachi;...

Horoscop 7 iulie 2026

Ziua aduce o energie intensă, care scoate la suprafață conflicte, adevăruri ascunse și nevoia de schimbare. De la provocări în relații și familie până...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.