Câştigătorii premiilor Brit Awards vor primi câte două trofee

Publicat:

Câştigătorii premiilor Brit Awards acordate luna viitoare vor primi câte două trofee, fiind astfel încurajaţi să ofere una dintre statuete în spiritul comunităţii şi al generozităţii observate în timpul perioadelor de carantină asociate COVID-19, au anunţat organizatorii galei premiilor industriei muzicale britanice, informează Reuters, potrivit agerpres.

Artiştii Es Devlin şi Yinka Ilori au conceput statuetele, care vor fi înmânate în perechi în cadrul ceremoniei de la 11 mai care va avea loc pe Arena O2 din Londra.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

”Fiecare beneficiar este invitat să ofere al doilea trofeu cuiva pe care îl consideră demn; ar putea fi în semn de recunoaştere, sau ar putea fi cineva care face ceva care nu are absolut nicio legătură cu muzica”, a spus Devlin.

Ilori a adăugat că ideea a venit din propria experienţă din timpul carantinei. ”Vecinul lângă care locuieşti de şase ani şi cu care nu te-ai salutat niciodată îţi oferă brusc flori, alimente, gesturi de bunătate. Am vrut să surprind acest lucru”, a spus el.

Devlin şi Ilori calcă pe urmele designerului Vivienne Westwood, a creatorului de modă Philip Treacy şi a sculptorului Anish Kapoor recompensat cu premiul Turner, care au proiectat anterior trofee Brit.

Anul acesta, o statuetă mai mare şi colorată a fost inspirată de moştenirea nigeriană a lui Ilori, în timp ce Devlin a declarat că trofeul mai mic a fost ”gravat cu un model în formă de labirint care celebrează cărările pe care mulţi dintre cei care lucrează în industriile creative au fost nevoiţi să le croiască pentru a merge mai departe în timpul acestui an plin de provocări”.

Aproximativ 4.000 de persoane vor participa la Brit Awards, gală despre care organizatorii au declarat că va fi primul eveniment muzical important desfăşurat în interior cu public, organizat într-o perioadă în care Marea Britanie relaxează restricţiile impuse în timpul pandemiei de COVID-19.

Ceremonia va face parte din cadrul Programului de Cercetare a Evenimentelor prin care guvernul britanic analizează dacă pot fi organizate evenimente majore în spaţii închise fără distanţare socială.

Citeşte şi: O școală privată din Miami LE INTERZICE profesorilor vaccinați să se apropie de elevi

Peste jumătate din audienţă, respectiv 2.500 de persoane, vor fi lucrători din domenii esenţiale, cărora le-au fost oferite bilete de acces.

Participanţii la eveniment vor trebui ca la intrare să facă dovada rezultatului negativ la testul pentru depistarea coronavirusului şi să se supună realizării unui test după ceremonie. Spectatorii vor fi însă scutiţi de la regulile de distanţare socială şi de la portul măştii.

Ediţia de anul acesta a Brit Awards, cea de-a 41-a, are în prim-plan femeile. Pentru prima dată, nominalizările în categoria ”albumul anului”, cea mai prestigioasă dintre recompense, sunt dominate de artiste – cântăreaţa londoneză Dua Lipa, artista soul Celeste şi compozitoarea-poetă Arlo Parks.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina

Civili polonezi se antrenează cu armata, pe fondul războiului din Ucraina La o bază militară poloneză situată la sud-vest de Varşovia, 200 de civili învaţă...

VIDEO – Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă

VIDEO - Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă Rusia a atacat luni puternic capitala Ucrainei, Kievul, fiind lovit...

Polonia şi Ucraina au semnat un acord bilateral în domeniul securităţii

Polonia şi Ucraina au semnat un acord bilateral în domeniul securităţii Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul polonez Donald Tusk au semnat luni, la Varşovia,...

Biden începe o nouă săptămână crucială pentru destinul său politic

Biden începe o nouă săptămână crucială pentru destinul său politic Joe Biden începe o nouă săptămână de luptă pentru supravieţuirea sa politică, sub ochii Americii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.