StiripesurseȘtirile zileiCatedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru perioada sărbătorilor

Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru perioada sărbătorilor

Publicat:

Catedrala Naţională de la București este deschisă de miercuri până pe 8 ianuarie 2026, conform unei informări transmise de Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Persoanele care doresc să viziteze Catedrala Mântuirii Neamului o pot face zilnic, în intervalul orar 9:00 – 17:00, în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026.

„Astfel, în perioada sărbătorii Naşterii Domnului, a Anului Nou şi a Botezului Domnului, pelerinii şi vizitatorii din întreaga ţară şi din străinătate vor putea să viziteze şi să se închine în Catedrala Naţională”, precizează Patriarhia.

Citeşte şi: NINGE în nordul și centrul țării: Drumarii au ieşit cu utilajele pe trasee – Stiripesurse.md

Catedrala Naţională de la București va fi deschisă în perioada menţionată doar pentru vizitare, nu şi pentru săvârşirea slujbelor liturgice, acestea fiind făcute, în continuare, în Catedrala Patriarhală istorică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de pe Colina Patriarhiei, şi la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Din 9 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.