Câteva hectare de pădure, mistuite de flăcări în centrul Germaniei

Publicat:

Câteva hectare dintr-o zonă împădurită din centrul Germaniei au fost cuprinse de flăcări, în timp ce pompierii se luptau cu alte incendii în două zone din apropierea capitalei Berlin, relatează dpa, potrivit agerpres

O purtătoare de cuvânt a poliţiei nu a putut spune cu exactitate cât de mare este zona afectată, aflată la graniţa dintre landurile Bavaria şi Turingia, însă se pare că incendiul “a cuprins o suprafaţă destul de mare”.


Citește și : POTOP în Cuba! Trei oameni au murit şi mii de evacuări

Pentru moment nu au fost raportate victime.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Centrului de Control Integrat (ILS) din oraşul bavarez Coburg, în regiunea Franconia Superioară, numeroase brigăzi de pompieri se aflau la faţa locului, însă nu a fost trimise elicoptere sau avioane în cadrul eforturilor de stingere a incendiilor.

Un incendiu între Nordhalben din Bavaria şi Wurzbach din Turingia a fost adus sub control până marţi după-amiază.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce un trecător a semnalat primul incendiu, un al doilea incendiu de pădure a fost raportat la câţiva kilometri distanţă.

Citește și : Macron: Contraofensiva ucraineană va dura ‘câteva săptămâni, chiar luni’ – VIDEO

 

Din cauza secetei persistente şi a riscului foarte mare de incendii forestiere în unele regiuni, guvernul regional din Franconia Superioară a ordonat zboruri de observare marţi. Autorităţile le-a cerut excursioniştilor să fie extrem de precauţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.