Cazul Khashoggi: Emiratele Arabe Unite avertizează împotriva ‘politizării’ şi tentativelor de destabilizare a Arabiei Saudite’

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) au avertizat vineri împotriva oricărei tentative de ‘destabilizare’ a Arabiei Saudite pe fondul criticilor din ce în ce mai puternice faţă de Riad, la peste două săptămâni de la dispariţia încă neelucidată a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, informează AFP, potrivit Agerpres.

Pe contul său de Twitter, ministrul de externe al EAU, Anwar Gargash, a subliniat poziţia ‘fermă’ a Abu Dhabi împotriva ‘politizării’ (cazului) şi tentativelor de destabilizare a Arabiei Saudite’.


Citește și : CNN: Rusia își modernizează patru instalaţii militare în Kaliningrad

Jurnalistul, un critic al regimului saudit, nu a mai fost văzut de când a intrat la 2 octombrie în consulatul ţării sale din Istanbul pentru un demers administrativ. Responsabilii turci afirmă că el a fost asasinat de un comando special sosit de la Riad.

‘Securitatea, stabilitatea regiunii, precum şi locul ei pe scena internaţională depind de Arabia Saudită şi de ponderea sa politică, economică şi religioasă’, a afirmat ministrul citat, avertizând împotriva confuziei între a căuta adevărul şi luarea Riadului ca ţintă.

Arabia Saudită, a cărei imagine a avut de suferit teribil de pe urma acestui caz, este supusă unei presiuni internaţionale considerabile, notează AFP.

Citește și : Cazul Khashoggi: Turcia a extins căutările într-o pădure din Istanbul

Preşedintele american Donald Trump a apreciat joi că jurnalistul ‘se pare’ că este mort şi a ameninţat Riadul cu consecinţe ‘severe’.

Regatul saudit a dezminţit până acum orice implicare în dispariţia lui Khashoggi, dar presa turcă a publicat o serie de informaţii ce dovedesc contrariul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.