Cazul Khashoggi: Turcia neagă implicarea unor anchetatori americani

Publicat:

Surse diplomatice turce au dezminţit joi, la agenţia de stat Anadolu, că anchetatori americani ar fi implicaţi în ancheta cu privire la dispariţia la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Nu este adevărat că Statele Unite au numit anchetatori în cazul Khashoggi”, au declarat aceste surse, citate de Anadolu.


Citește și : Cel mai bogat om din Tanzania a fost răpit de bărbaţi înarmaţi la Dar es Salaam

Preşedintele american Donald Trump a declarat anterior – evocând cazul jurnalistului, un colaborator al ziarului american The Washington Post (WP) care nu a mai dat vreun semn de viaţă de la 2 octombrie – că ”noi avem anchetatori acolo şi lucrăm cu Turcia şi, sincer, lucrăm cu Arabia Saudită”.

Editorialistul critic al puterii de la Riad, un colaborator al ziarului american Washington Post, nu a mai dat vreun semn de viaţă după ce a intrat, pe 2 octombie, în sediul Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, unde s-a dus pentru a obţine un document în vederea căsătoriei sale cu o turcă.

Ankara afirmă că Jamal Khashoggi nu a mai ieşit din sediul consulatului, Riadul susţine contrariul.

Citește și : Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Mallorca urcă la 12 morți

Oficiali turci au declarat sâmbătă că, potrivit primelor elemente ale anchetei, Khashoggi a fost asasinat în consulat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.