Cazul Muntean dă peste cap agenda aprobată: Ședința CSM, contramandată

Publicat:

„În legătură cu unele circumstanțe obiective, ședința Consiliului Superior al Magistraturii preconizată pentru 22 septembrie 2023 se contramandează”. Este anunțul plasat pe site-ul instituției în seara zilei de 21 septembrie.

Deși informația nu cuprinde și explicații referitoare la natura circumstanțelor, sursele Anticoruptie.md declară că membrii CSM nu au ajuns la un numitor comun privind poziția pe care ar urma să o expună privind cazul membrului numit de Parlament, Iulian Muntean.


Citește și : Starea de urgență, prelungită în R. Moldova!

Președintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, a comentat scandalul cu dosarul penal în care este implicat Iulian Muntean, dar și instituțiile care l-au admis în funcție. „Din informația plasată pentru public de către Iulian Muntean reiese că Comisia Pre-Vetting nici nu i-a adresat întrebări pe marginea acestui dosar. Comisia nu ar fi cunoscut despre acest fapt. Indiferent care-i motivul, fie instituțiile de drept care luptă cu corupția nu au prezentat-o Comisiei, fie informația nu a fost solicitată (deși puțin probabil), situația este gravă, în special reieșind din faptul că Iulian Muntean în calitatea lui de candidat era obligat să prezinte Comisiei această informație. Chestionarul care obligatoriu se completează de toți candidații conținea o asemenea întrebare. O informație mai detaliată va putea fi oferită după ce va fi recepționată toată informația de la Procuratura Anticorupție, CNA și Comisia Pre-Vetting”, a spus Caraman.

Scandalul a izbucnit atunci când în presă au apărut informații că noul membru al CSM, numit de Parlament, Iulian Muntean, ar fi implicat în dosarul „mitei de la ASEM”. În aceeași zi, Muntean a spus că dosarul, pornit în vara anului 2018, a fost unul fabricat la comanda regimului Plahotniuc și că timp de cinci ani nu a fost citat să facă declarații. Iar așa cum dosarul nu se regăsește în nicio bază de date, acesta, pur și simplu, nu există, a punctat membrul CSM.

Comisia Pre-Vetting a declarat că, deși au fost solicitate și colectate date din numeroase surse publice și private, pe tot parcursul procesului de evaluare, „Comisia nu a fost informată despre investigații sau proceduri penale în care ar fi fost vizat Iulian Muntean”.

Pe de altă parte, Procuratura Anticorupție (PA) a venit joi, 21 septembrie, cu precizări în legătură cu rolul instituției în procedura de „Pre-Vetting”. În răspunsul oferit public, PA menționează că a expediat Comisiei Pre-Vetting informația disponibilă în cazul candidaților supuși evaluării, dacă a fost făcută o solicitare în acest sens. În cazul candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean, nu a fost transmisă o interpelare în acest sens.

După PA, a reacționat Centrul Național Anticorupție (CNA).

„În rezultatul verificării suplimentare a candidaților non-judecători la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul Național Anticorupție a informat imediat Comisia Pre-vetting despre acele date suplimentare care au devenit cunoscute în data de 19.09.2023. În acest context, CNA a confirmat Comisiei Pre-Vetting calitatea de învinuit al membrului CSM ,Iulian Muntean, pe cauza penală, inclusiv și faptul că aceste date nu au fost posibil de identificat anterior din motivul lipsei punerii la evidență a acestei ordonanțe în Registrul de Informații Criminalistice și Criminologice al Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI”, se arată în comunicatul instituției.

Pe de altă parte, președinta Comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, a făcut următorul anunț: „Comisia juridică anunță audieri parlamentare referitoare la informația privind dosarul penal în care ar fi implicat membrul CSM numit recent de Parlament. Invităm toate părțile interesate să participe luni, la ora 11:00. Pentru confirmarea participării, rugăm transmiterea unui mesaj la [email protected]”.

Citeşte şi: O altă durere de cap pentru autorităţi: Capacitatea redusă a gazoductului transbalcanic

Iulian Muntean a obținut licență în Electromecanică în anul 2000 și licență în Drept în anul 2003. A activat ca economist-coordonator în Serviciul „Știință” din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova între 2003 și 2006. În perioada 2006-2022 a fost lector la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea „Perspectiva – INT” și Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Din 2022 este lector la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Muntean este avocat licențiat și membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova din 2011. În anul 2009 a obținut titlul de doctor în Drept. În data de 7 septembrie curent, Iulian Muntean a fost numit de Parlament în funcția de membru al CSM.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.