Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea
Persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale.
Când Hannah avea 7 ani, le-a spus părinților ei că nu mai vrea să se teamă de mâncare, potrivit stiripesurse.
Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat
Nu mai voia să meargă la cercetași, la petreceri aniversare, la restaurante, la sărbători de familie și nici măcar la masă. Mâncarea era peste tot și îi dădea multă anxietate, a declarat mama ei, Michelle, care nu le împărtășește numele de familie pentru siguranța lui Hannah.
Michelle a observat pentru prima dată când a încercat să o schimbe pe Hannah de la lapte praf la lapte și alimente solide – dar Hannah a refuzat. De multe ori, își strângea buzele sau scuipa mâncarea care i se dădea, scrie edition.cnn.com.
Pe măsură ce creștea, Hannah avea o listă de aproximativ cinci alimente pe care le mânca, și acestea erau specifice. Cum ar fi Pringles cu smântână verde și ceapă, dar numai pachetele mici, nu recipientul mare, a spus Michelle.
Acum, în vârstă de 8 ani, Hannah este tratată pentru Tulburarea de Evitare/Restricție Alimentară sau ARFID (Avoidant/Restrictive Food Intake Disorder). Spre deosebire de tulburările de alimentație precum anorexia sau bulimia nervoasă, acest diagnostic nu se referă la forma sau mărimea corpului, a declarat Kate Dansie, director clinic al Eating Disorder Center din Rockville, Maryland.
În schimb, persoanele cu ARFID sunt foarte limitate în ceea ce privește alimentele pe care se simt în siguranță și confortabil să le mănânce, a spus Dansie. Spre deosebire de a fi doar “mofturos”, această tulburare poate fi debilitantă și poate cauza probleme de sănătate pe termen lung.
Diagnosticul este nou și a fost adăugat la a cincea ediție a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, DSM-5, abia în 2013. (DSM este manualul pe care profesioniștii din domeniul sănătății îl utilizează ca ghid autoritar în diagnosticarea tulburărilor mintale).
În timp ce se estimează că 9% din populația SUA va avea o tulburare de alimentație la un moment dat, studiile sugerează că undeva între 0,5% și 5% din populație are ARFID, potrivit National Eating Disorders Association.
“Aș numi această tulburare alimentară tăcută, deoarece este foarte răspândită, dar este cea mai puțin studiată, despre care se vorbește cel mai puțin și este cea mai puțin finanțată la nivel federal de cercetare”, a declarat Dr. Stuart Murray, profesor asociat de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea din California de Sud și director al Laboratorului de cercetare translațională în tulburările de alimentație.
Ce este ARFID?
Mai degrabă decât să-și restricționeze caloriile sau conținutul nutrițional, persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale, a spus Murray.
“Acesta este cazul în care o persoană va restricționa, de obicei, varietatea și volumul de alimente, deoarece au credințe incredibil de debilitante cu privire la compoziția alimentelor”, a adăugat el. “Exemplele pot fi să nu mănânce niciun aliment care are o anumită textură, un anumit miros, o anumită aromă, chiar și o anumită marcă a unui aliment”.
În unele cazuri, persoanele cu ARFID au avut o experiență traumatizantă cu alimentele, cum ar fi sufocarea, ceea ce induce o vigilență mai mare cu mâncatul, a spus Murray. Alteori, persoanele cu această afecțiune par să aibă un impuls scăzut de a mânca și o anxietate ridicată în jurul alimentelor, a spus el.
Un tip de personalitate rigidă sau temătoare de schimbare poate contribui, de asemenea, la simptomele ARFID, a spus Murray.
Mulți copii sunt pretențioși și încearcă să nu mănânce legume sau alte alimente, dar nu este același lucru cu ARFID, a spus Dansie.
O modalitate de a identifica diferența este nivelul de afectare și anxietate care vine cu confruntarea cu un aliment nou, a spus Murray.
“Un mâncător pretențios ar putea fi capabil să mănânce în jurul unui anumit aliment din farfurie sau ar putea mânca puțin din el”, a spus el. “Cineva cu ARFID ar putea să nu poată mânca nimic din farfurie dacă un aliment considerat inacceptabil se află pe farfurie.”
Și nu este doar o mână de alimente pe care persoanele cu ARFID nu le vor mânca, a spus Dansie. Adesea, persoanele cu această afecțiune vor avea o listă de doar cinci sau zece alimente pe care se simt confortabil să le mănânce, a adăugat ea.
O vigilență mai mare în ceea ce privește degustarea poate veni, de asemenea, cu ARFID, și multe persoane cu această afecțiune pot spune diferențe mici, cum ar fi dacă marca de sos de paste a fost schimbată, a adăugat Murray.
“Acest lucru în sine poate fi destul de debilitant și paralizant pentru părinți“, a spus el.
O relație bună cu mâncarea este fundamentală
Afecțiunea începe adesea în copilărie, dar ARFID poate afecta persoane de toate vârstele, a spus Murray. Iar oamenii pot suferi consecințe pe tot parcursul vieții lor.
“Copiii pot cădea într-adevăr din curba lor de creștere destul de repede”, a spus el. “Ei pot deveni metabolici, dezechilibrați nutrițional foarte repede, astfel încât efectele medicale sunt destul de profunde.”
Hannah a experimentat acest lucru înainte de a începe să lucreze cu un specialist ARFID. Ea a ținut pasul cu creșterea și creșterea în greutate așteptate pentru vârsta ei. Dar cum nu avea suficientă hrană în organism, creșterea ei s-a oprit, a spus Michelle.
În unele cazuri, restricțiile legate de alimentație pot duce la pierderea în greutate sau la spitalizare, a spus Murray.
“Cu orice fel de problemă psihologică sau psihiatrică, (indicatorul unei probleme) este întotdeauna atunci când afectează copilul și familia”, a spus Dansie. “Atunci când impactul este semnificativ, atunci ne îngrijorăm”.
Pot exista și efecte sociale.
“Acest lucru poate fi foarte izolator pentru oameni“, a spus Murray. “Copiii devin foarte anxioși să meargă la petreceri sau la orice tip de eveniment social în care cred că nu știu ce mâncare va fi.”
Adesea, problemele legate de mâncare și alimentație au un impact în multe domenii ale vieții unei persoane, a spus Dansie.
“Ceea ce am descoperit este că, dacă te poți uita la relația unei persoane cu mâncarea, te poți uita la relația ei cu totul”, a spus ea. “Este atât de fundamental pentru bunăstare să ai o relație bună cu mâncarea.”
ARFID nu este ceva de care copiii pur și simplu se maturizează, așa că este important să o abordăm cu cât mai multă simpatie și compasiune posibil, a adăugat el.
Ce puteți face
Deși există încă multe lucruri pe care cercetătorii trebuie să le învețe despre ARFID, există resurse disponibile, a spus Murray.
“Primul lucru pe care ar trebui să-l știm este că intervenția timpurie este mai bună, deoarece lista de alimente evitate poate crește exponențial”, a spus el.
Nu există prea multe date dacă medicația este utilă, dar terapia – inclusiv terapia cognitiv-comportamentală sau CBT – a ajutat multe persoane.
Terapia pentru ARFID “implică, de obicei, o expunere ghidată la alimente, astfel încât o persoană să poată reînvăța asocierile cu acele alimente și, în cele din urmă, să nu le evite”, a spus Murray.
La domiciliu, există lucruri pe care familiile le pot face pentru a sprijini mai bine un copil cu ARFID, cum ar fi prioritizarea asigurării că copilul primește suficiente calorii înainte de a se concentra pe extinderea varietății, a declarat Dr. Nicole Stettler, director executiv clinic al serviciilor de recuperare a tulburărilor de alimentație la Rogers Behavioral Health.
De asemenea, îi puteți oferi copilului instrumente precum cronometre sau memento-uri vizuale pentru a mânca și puteți încerca “înlănțuirea alimentelor”, care este o strategie care combină alimentele noi cu cele care știu deja că le plac, a spus ea.
Ca familie și îngrijitori ai unei persoane cu ARFID, este important să vă amintiți că nu încearcă să fie dificil – deși poate fi frustrant să simțiți că stelele trebuie să se alinieze pentru ca o masă să meargă bine, a adăugat Murray.
Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia
“Este foarte, foarte frustrant, pentru că de cele mai multe ori stelele nu se aliniază, iar eu nu știu formula pentru a-l face pe el sau ea să mănânce”, a spus el. Cu toate acestea, este “foarte dăunător pentru orice copil cu orice tulburare psihiatrică dacă se simte pedepsit din cauza ei, așa că este foarte important să nu pedepsim și să adoptăm o poziție de susținere în rândul părinților”.
După cinci luni de tratament, Hannah se împinge să încerce des lucruri noi și să ia trei înghițituri pentru a le da o șansă completă, a spus Michelle.
Încrederea ei a crescut, ea devine mai curioasă, iar lista ei de “alimente sigure” a crescut cu 11, a spus ea.
“Scopul nostru este să o ducem într-un loc bun … astfel încât, pe măsură ce crește, să aibă instrumentele de care are nevoie”, a spus Michelle.
