Plata alocației de stat pentru un copil cu cetățenie română nu poate fi încetată ca urmare a problemelor legate de actele de identitate ale părintelui, întrucât acesta nu constituie motiv de încetare, au specificat responsabilii din cadrul Ministerului Muncii al României într-un răspuns oficial pentru publicația Gândul.ro.
Citește și: Se scumpește lumina? Furnizorii cer majorări
Potrivit sursei citate, în cazul copiilor care au dublă cetățenie, în cazul dat română și cea a Republicii Moldova, dreptul la alocația de stat este acordat exclusiv în baza calității de cetățean român, celelalte cetățenii neavând relevanță din punct de vedere legal.
Ministerul precizează că anularea actului de identitate românesc nu duce la pierderea alocației copilului, ci doar la imposibilitatea încasării banilor de către acel părinte. În cazul în care părinților li s-a anulat sau retras buletinul de identitate românesc, reprezentantul legal se află temporar în imposibilitatea de a primi alocația de stat pentru copii, fără pierderea calității de reprezentant legal.
Astfel, conform Legii, plata acesteia se poate face celuilalt părinte, unui alt reprezentant legal sau, după caz, unei persoane împuternicite prin procură specială cu precizarea că mandatarul are obligațiile ce revin reprezentantului legal, inclusiv pe aceea de a anunța în termen agenției teritoriale orice schimbare intervenită în situația reprezentantului legal sau a copilului, de natură să suspende ori să înceteze acordarea drepturilor.
Pentru solicitarea și primirea drepturilor restante, persoana împuternicită depune la agenția teritorială de domiciliu cererea de acordare a drepturilor, însoțită de copia procurii speciale.
Precizăm că o modificare legislativă aplicată în anul 2023 în România, care vizează evidența populației, a dus la pierderea valabilității cărților de identitate în cazul a peste 160 de mii de persoane. Aproximativ 66% sau peste 100.000 aparțineau persoanelor născute în Republica Moldova.












