StiripesurseȘtirile zileiȘedința în dosarul „furtul miliardului”, amânată din nou. Plahotniuc s-a îmbolnăvit

Ședința în dosarul „furtul miliardului”, amânată din nou. Plahotniuc s-a îmbolnăvit

Publicat:

Ședința de judecată în dosarul în care Vladimir Plahotniuc este acuzat de implicare în frauda bancară a fost din nou amânată.

Citește și: Se scumpește lumina? Furnizorii cer majorări

Potrivit postului public de televiziune Moldova1, fostul lider democrat nu s-a prezentat în instanță, pentru că s-ar fi îmbolnăvit, iar următoarea ședință este programată pentru mâine, 17 februarie, la ora 13:00.

Potrivit apărării, starea de sănătate a lui Plahotniuc nu îi permite deplasarea la ședința de judecată.

În aceeași ședință, nici cei trei martori suplimentari admiși anterior de instanță nu au fost prezenți. Apărarea susține că a încercat să îi identifice și să le asigure prezența, însă nu a reușit, invocând accesul limitat la baze de date.


Instanța a admis anterior audierea a trei martori din lista de 48 propusă de apărare, reprezentanți ai trei bănci – Natalia Mihalaș de la Banca de Economii, Elena Goncear de la Viktoriabank și Tatiana Șeremet de la Banca Socială.

Potrivit procurorului, admiterea celor trei martori ar putea prelungi cercetarea judecătorească cu una sau două ședințe.

Apărarea respinge acuzațiile de tergiversare a procesului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor

Lucrările de modernizare a intersecției drumurilor naționale M1 și R4, din apropierea localităților Cricova, Ciorescu și Goianul Nou, au fost realizate în proporție de...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.