StiripesursePoliticăCe se va întâmpla cu gazul promis de Guțul

Ce se va întâmpla cu gazul promis de Guțul

Publicat:

Ce se va întâmpla cu gazul promis de Guțul

Dacă gazul promis de Evghenia Guțul va ajunge în Moldova, acesta va fi distribuit tuturor cetățenilor țării, nu doar consumatorilor din autonomia găgăuză.

Declarația aparține președintelui R. Moldova, Maia Sandu, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, în cadrul căreia a menționat că va fi corect ca cetățenii R. Moldova să aibă aceleași tarife la gazele naturale, transmite Newsmaker.md.

„Dacă ajung 10 milioane de metri cubi gratis, îi luăm la Energocom și îi redistribuim în toată țara. Asta este corect. Dacă vin aceste volume de gaze naturale gratuit, asta se va întâmpla. Nu o să-l trimită nimeni înapoi, o să-l luăm și o să-l dăm tuturor cetățenilor din Republicii Moldova, ca să fie foarte clar”, a spus Maia Sandu.

Citeşte şi: Netanyahu nici nu vrea să audă de o încetare a focului: ‘E vremea războiului!’ – Stiripesurse.md

Șeful statului a mai declarat că gazul promis ar fi, de fapt, o nouă minciună spusă de echipa fugarului Ilan Șor, care ar încerca astfel să revină în politică pentru a recaptura statul.


Ce se va întâmpla cu gazul promis de Guțul

„Eu mă întreb de ce tocmai 10 lei? De ce nu un leu, de ce nu gratis? Pentru că oamenii ăștia nu au nicio limită la făcut promisiuni. Au construit Aeroport, mâine o să construiască cosmodrom la Comrat și tot așa. Sunt minciuni pe care nu încetează să le spună, umilind așa în fiecare zi oamenii cu promisiuni deșarte și cu câțiva bănuți pe care tot de la cetățenii R. Moldova i-au furat și prin care acum încearcă să revină să recaptureze statul. Fac asta nu pentru că au mare dragoste față de cetățeni, dar pentru că vor în continuare să poată să fure din bugetul țării. Sunt minciuni, povești de adormit copiii”, a conchis Maia Sandu.

Amintim că cetățenii din UTA Găgăuzia ar putea achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale la iarnă. Cel puțin asta promite guvernatoarea regiunii, Evghenia Guțul.

Ce se va întâmpla cu gazul promis de Guțul

La scurt timp, Vadim Ceban a venit cu o reacție declarând că Moldovagaz nu cunoaște nimic despre noile tarife și noul furnizor pentru Găgăuzia.

Ulterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că Evghenia Guțul nu va putea să aducă gaze naturale în Găgăuzia la un astfel de tarif, iar declarațiile acesteia sunt făcute, în prag de alegerile locale, pentru a ridica raitingul oamenilor lui Șor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.