StiripesurseȘtirile zileiCea mai veche Biblie ebraică a fost expusă în Israel înainte...

Cea mai veche Biblie ebraică a fost expusă în Israel înainte de a fi scoasă la licitaţie

Publicat:

Cea mai veche Biblie ebraică cvasi-completă cunoscută a fost prezentată presei, miercuri, la Tel Aviv, unde va fi expusă public timp de o săptămână înainte de a fi scoasă la licitaţie la New York, în luna mai, transmite AFP, potrivit agerpres.

Codex Sassoon, denumit astfel după cel mai cunoscut proprietar al său, David Solomon Sassoon (decedat în 1942), datează din secolul al X-lea sau chiar de la sfârşitul secolului al IX-lea, potrivit Sotheby’s, care va organiza licitaţia.

Citeşte şi: 19 funcţionari venezueleni au fost arestaţi într-o ‘cruciadă’ anticorupţie – Black News

Acest manuscris legat (codex) conţine cele 24 de cărţi ale Bibliei ebraice sau “Tanakh”, acronim ebraic pentru Tora (sau Pentateuh, Legea/Învăţătura, constând în primele cinci cărţi ale Bibliei), “Nevi’im” (Profeţiile) şi “Ketuvim” sau “Chetuvim” (Scrierile). Lipsesc doar 12 pagini.

Exemplarul va fi expus începând de joi la Museum of the Jewish People din campusul Universităţii din Tel Aviv.


“Acesta este unul dintre cele mai formidabile din viaţa mea de curator”, a declarat Orit Shaham Gover, responsabilă a muzeului, pentru care “această Biblie străveche reflectă istoria poporului evreu din antichitate până în prezent”.

Această Biblie ebraică conţine de asemenea pasaje în greacă şi aramaică şi se află într-o foarte bună stare de conservare.

Ea a dispărut de mai bine de 500 de ani, după distrugerea sinagogii din Makisin (în prezent Markada, în nord-estul Siriei) în care se afla, înainte de a reapărea în 1929, a spus Sharon Mintz, specialistă în texte iudaice în cadrul Sotheby’s.

Conform datării cu carbon-14, Codex Sassoon este mai vechi şi mai complet decât Codex Aleppo, scris în Galileea în secolul al X-lea şi adus înapoi în Israel în anii 1950, după ce a fost găsit în acest oraş sirian.

De asemenea, se estimează că acest manuscris ar fi anterior Codex Leningrad, cea mai veche copie a textului Bibliei ebraice care a supravieţuit integral, datată la începutul secolului al XI-lea.

“Codex Sassoon a fost prezentat publicului doar o singură dată, în urmă cu zeci de ani, şi este acum expus, înainte de a fi scos la licitaţie la Sotheby’s din New York pentru aproximativ 30-50 de milioane de dolari, putând deveni cel mai valoros manuscris vândut vreodată la o licitaţie”, a indicat casa de licitaţii într-un comunicat.

Citeşte şi: Zelenski salută discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez – Black News

Vânzarea urmează să aibă loc în luna mai, în perioada clasicului sezon de vânzări de primăvară organizat de giganţii din domeniul licitaţiilor la New York.

Codex Sassoon a putut fi văzut de public pentru prima dată în ultimii 40 de ani în februarie, la Londra. După Tel Aviv, el va fi expus la Dallas, Los Angeles şi, în cele din urmă, la New York. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.