Ceban și Dodon ar putea avea intenții prezidențiale

Publicat:

Ceban și Dodon ar putea avea intenții prezidențiale

Atât primarul general Ion Ceban, cât și socialistul Igor Dodon ar putea avea intenții prezidențiale. O spune consilierul municipal, Victor Chironda, potrivit căruia Consiliul municipal Chișinău (CMC) nu se întrunește în ședință pentru a aproba proiecte în beneficiul oamenilor din cauza negocierilor de culise MAN-PSRM.

Potrivit lui Victor Chironda, cele două partide încearcă să identifice un candidat comun la prezidențiale, iar din această cauză crearea unei coaliții majoritare în CMC întârzie, notează IPN.


Citeşte şi: Materia organică descoperită pe asteroidul Ryugu ar putea explica originile vieţii pe Pământ – Stiripesurse.md

Consiliera PAS, Zinaida Popa, acuză aleșii municipali ai partidelor MAN și PSRM de tergiversarea nejustificată a activității CMC. Potrivit Zinaidei Popa, consilierii MAN și cei socialiști ignoră problemele oamenilor și refuză să creeze fracțiunile municipale și comisiile de specialitate.

Ceban și Dodon ar putea avea intenții prezidențiale

„Noi suntem 20 consilieri PAS în Consiliul Municipal, avem 1/3 din numărul consilierilor, conform legii avem dreptul să inițiem și să convocăm ședințele CMC. Respectiv, am făcut acest lucru de trei ori, am făcut demersurile oficiale, cu semnături, cu ordinea de zi propusă, am îndemnat toți consilierii să vină la muncă și să începem activitatea. Astăzi noi încă nu avem constituite fracțiunile municipale, nu avem delegați consilieri în comisiile specializate. Asta înseamnă că niciun proiect nu poate fi avizat sau votat. Curs invitației noastre a dat doar Victor Chironda. Restul nu consideră de cuviință să vină la ședință. Noi considerăm că asta are loc în condițiile în care Ion Ceban duce negocieri cu PSRM pentru a face o majoritate, chiar dacă el a vorbit de unitate și deschidere și a spus că va lucra în beneficiul cetățeanului”, a spus consilierul municipal din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Zinaida Popa, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

În același context, consilierul municipal din partea Platformei DA, Victor Chironda, spune să incapacitatea reprezentanților MAN-PSRM de a crea o majoritate în CMC are loc din cauza intențiilor prezidențiale ale liderilor celor două partide.

„În CMC sunt 51 de consilieri. Pentru a adopta decizii sunt necesare 26 de voturi. MAN cu socialiștii pot forma o majoritate. E clar că această majoritate va fi formată, Ion Ceban vine din PSRM, sunt din același aluat, deși Ceban o face acum pe proeuropeanul. Pretorul sectorului Râșcani a fost numit din partea PSRM, deci, este clar că au loc negocieri. Și, probabil, aceste negocieri durează atât de mult, deoarece au loc în lumina următoarelor alegeri prezidențiale. Atât Igor Dodon, cât și Ion Ceban au intenții prezidențiale. Acum, probabil, negociază cine va fi candidatul unic la prezidențiale. Din păcate, din aceste calcule politice pe care le fac aceste două partide, au de suferit cetățenii municipiului Chișinău”, a spus Victor Chironda.

Ceban și Dodon ar putea avea intenții prezidențiale

De cealaltă parte, reprezentantul Mișcării Alternativa Națională, Andrei Păvăloi, spune că toți aleșii municipali, din toate fracțiunile, trebuie să se așeze la masa discuțiilor și să aprobe proiectele care sunt în beneficiul oamenilor.

„Cu siguranță, CMC Chișinău se va convoca. Mai ales că primarul general a venit cu un apel către toate fracțiunile care au acces în CMC să se așeze la masa tratativelor și să poarte discuții. Nu fiecare la masa lui, ci la o masă comună. Asta ar oferi posibilitatea ca proiectele pentru chișinăuieni să fie aprobate. Consilierii PAS trei ani la rând nu votează bugetul municipal și acum au pretenții”, a spus Andrei Păvăloi.

De la validarea alegerilor din municipiul Chișinău au existat trei tentative eșuate de convocare a ședinței Consiliului Municipal Chișinău, în timpul căreia urmau a fi constituite fracțiunile municipale. Alegerile au avut loc pe data de 5 noiembrie 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ciuperci – proprietăți, riscuri și tipurile benefice pentru sănătate. Care sunt cele otrăvitoare și cum arată

Ciuperci - proprietăți, riscuri și tipurile benefice pentru sănătate. Care sunt cele otrăvitoare și cum arată Un element culinar excepțional, ciupercile sunt extraordinar de versatile....

Activități de toamnă. Cum să îți decorezi casa pentru acest sezon

Activități de toamnă. Cum să îți decorezi casa pentru acest sezon Decorațiunile făcute acasă sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai confortabile activități de toamnă....

Apple, acuzat de restricționarea drepturilor angajaților

Apple, acuzat de restricționarea drepturilor angajaților U.S. National Labor Relations Board (NLRB) a emis o plângere împotriva Apple, acuzând compania de limitarea drepturilor angajaților de...

TikTok ar ști despre efectele negative pe care le are asupra utilizatorilor adolescenți

TikTok ar ști despre efectele negative pe care le are asupra utilizatorilor adolescenți NPR a publicat detalii din documente nerecenzurate, parte din procesul intentat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.