CEC a aprobat modelul buletinului de vot care este folosit la alegerea primarilor și a consilierilor

Publicat:

Comisia Electorală Centrală a luat act de informațiile ce țin de asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor locale generale din 5 noiembrie prezentate de 12 autorități ale administrației publice centrale și alte entități.

Alte patru instituții de stat au obligația de a prezenta informațiile solicitate până la 9 octombrie.


Astfel, CEC a stabilit modul de participare a alegătorilor din comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca la alegerea consilierilor în Consiliul raional Căușeni.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

Potrivit deciziei, alegătorii din aceste localități pot să-și exercite dreptul la vot și ei vor fi incluși în lista electorală suplimentară la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința temporară valabilă în localitatea corespunzătoare, iar la rubrica „Notă” din listă se va înscrie denumirea localității de domiciliu.

În rapoartele birourilor electorale ale secțiilor de votare se va indica numărul de alegători care au votat cu această mențiune.

De asemenea, CEC a aprobat modelul buletinului de vot care este folosit la alegerea primarilor și a consilierilor în cadrul alegerilor locale generale.

  • Acestea se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor distinge după culoare:
  • pentru alegerea primarului satului (comunei), orașului (municipiului) – de culoare roz.
  • pentru alegerea primarului municipiului Bălți și a primarului general al municipiului Chișinău – de culoare violet.
  • pentru alegerea consilierilor în consiliile sătești (comunale), orășenești (municipale) – de culoare gri afumat.
  • pentru alegerea consilierilor în consiliile raionale (municipale Bălți și Chișinău) – de culoare bej.
  • Consiliile electorale de circumscripție de nivelurile întâi și al doilea vor aproba textele buletinelor de vot până la data de 15 octombrie.

    CEC a confirmat pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 persoanele responsabile de finanțe (trezorierii) din partea următoarelor formațiuni politice:

    • Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”;
    • Partidul politic „Partidul Nostru”;
    • Partidul Politic „Mișcarea Alternativa Națională”;
    • Partidul Liberal, Partidul Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”;
    • Partidul Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”;
    • Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”;
    • Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
    • Partidul Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
    • Partidului Politic „ȘANSA”, Partidul Social Democrat European.

    La fel, a fost confirmat și reprezentatul din partea Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională în CEC pentru perioada electorală a alegerilor locale generale.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

  •  

    În cadrul ședinței au fost acreditați și 10 observatori internaționali din partea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Armenia, Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, a Comitetului Electoral Național al Republicii Estonia și din partea Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) în vederea monitorizării alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

    De asemenea, CEC a aprobat și câteva mesaje de interes public: un spot video informativ al Asociației obștești „Promo-LEX”, două spoturi video și un poster informativ, elaborate de autoritatea electorală în cadrul campaniei de informare pentru alegerile locale generale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 23 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 23 iulie în Istorie 23 iulie este a 204-a zi a calendarului gregorian și a 205-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 23 iulie 2024 

Horoscop 23 iulie 2024  O zi cu suişuri şi coborâşuri. Unii nativi vor întâmpina probleme financiare sau de sănătate, alţii evoluează atât profesional cât şi...

‘Twisters’ a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari

'Twisters' a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari  Filmul „Twisters”, o continuare a „Twister” din 1996, a strâns...

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou Un studiu recent dezvăluie efecte alimentelor nesănătoase asupra creierului, oferind noi perspective asupra cauzelor obezității. Cercetătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.