StiripesursePoliticăCEC a respins solicitările PAS de a elimina doi candidați de...

CEC a respins solicitările PAS de a elimina doi candidați de la Partidul Nostru din cursa electorală

Publicat:

Un vicepreședinte de raion, candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie, nu a fost suspendat din funcție până la începerea campaniei electorale, dar și-a luat concediu neplătit ca să evite incompatibilitățile stabilite de legislație. Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins duminică, 7 septembrie, o sesizare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care a solicitat anularea înregistrării în calitate de candidat la alegeri pe listele Partidului Nostru a lui Mihail Dobrovolschi, vicepreședintele raionului Glodeni.

În sesizarea depusă la CEC, PAS a arătat că Dobrovolschi a fost suspendat din funcție abia pe 2 septembrie, prin decizia Consiliului raional Glodeni, deși acesta urma să renunțe la funcția publică până la începerea campaniei electorale, adică până pe 29 august, potrivit radiomoldova.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În replică, reprezentanții Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi, au subliniat că singura autoritate ce urma să decidă suspendarea din funcție a lui Dobrovolschi este Consiliului raional Glodeni, care a fixat ședința pentru 2 septembrie, deși acesta a depus cererea pe 28 august.

Pentru a evita incompatibilitățile prevăzute de legislație, Mihail Dobrovolschi și-a luat concediu neplătit pentru perioada 29 august – 3 septembrie.


Președinta CEC, Angelica Caraman, a remarcat faptul că, deși Mihail Dobrovolschi și-a luat concediu până pe 3 septembrie, Consiliul raional Glodeni a decis să-l suspende pe acesta din funcție începând cu 2 septembrie, ceea ce ar fi o „neconcordanță”.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a amintit că primarii care au făcut uz de acest instrument la alegerile din 2023 au fost excluși din cursa electorală, instanța de judecată considerând că au făcut uz de resursele administrative.

Totuși, cererea de suspendare din funcție a fost depusă până la începerea campaniei electorale, iar CEC a respins solicitarea PAS.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

În aceeași ședință, CEC a respins și a doua sesizare depusă de PAS care a solicitat anularea înregistrării în calitate de candidat la alegeri pe listele Partidului Nostru a Ninei Cereteu. Potrivit PAS, aceasta ar fi participat, pe 1 septembrie, la un eveniment public în calitate de primar al orașului Drochia, deși trebuia să își suspende activitatea până pe 29 august.

CEC a stabilit că evenimentul la care a făcut referite PAS a avut loc, de fapt, pe 28 august, până la începerea campaniei electorale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.