CEDO: Polonia trebuie să justifice înăsprirea legislaţiei privind avortul

Publicat:

Polonia trebuie să justifice înăsprirea legislaţiei privind avortul, a decis joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit dpa, potrivit agerpres

Această ţară a fost deja notificată luni privind primirea a 12 plângeri de către tribunalul cu sediul la Strasbourg, a precizat acesta într-un comunicat.


Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

În octombrie, Curtea Constituţională din Polonia a decis să interzică avorturile chiar dacă fătul nenăscut prezintă malformaţii severe.

Guvernul trebuie să furnizeze acum răspunsuri privind noile sale reglementări până la jumătatea lunii septembrie.

CEDO a acordat prioritate cazurilor din Polonia. În total, peste 1.000 de plângeri au fost deja depuse împotriva noilor reglementări din Polonia privind avortul, potrivit acestei instanţe.

Chiar şi înainte de a fi înăsprite, legile din Polonia privind avortul erau considerate printre cele mai restrictive din Europa.

Anterior, avortul era legal în Polonia dacă viaţa sau sănătatea mamei era pusă în pericol de sarcină, dacă aceasta era rezultatul unui viol sau dacă fătul nenăscut prezenta malformaţii severe, notează dpa.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.