StiripesurseCultură și MediaDiverseNoi furtuni solare care ar putea provoca aurore boreale

Noi furtuni solare care ar putea provoca aurore boreale

Publicat:

Noi furtuni solare care ar putea provoca aurore boreale

Noi furtuni solare ar putea provoca furtuni geomagnetice pe Pământ, cu manifestări ale aurorelor boreale chiar şi la latitudini mai joase, începând de marţi seară şi până joi, conform Administraţiei Naţionale americane pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA), transmite marţi AFP.

În luna mai planeta a cunoscut cele mai puternice furtuni geomagnetice înregistrate în ultimii 20 de ani. Acestea au provocat aurore boreale vizibile pe cerul nopţii în Statele Unite, Europa şi Australia în special, la latitudini mult mai mici decât de obicei, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Furtunile solare pot fi însoţite de ejecţii de masă coronală (CME), un flux de plasmă format din particule energizate care durează până la câteva zile pentru a ajunge pe Pământ. Interacţiunea lor cu câmpul magnetic al Pământului produce aurore boreale, asemănătoare unor perdelele de lumină gigantice, ondulate şi colorate.

Patru CME se îndreaptă în prezent către Pământ, conform unui anunţ făcut luni seară de NOAA şi urmează să întâlnească planeta noastră de marţi şi până joi. Activitatea cea mai puternică este aşteptată marţi, cu o furtună geomagnetică de categoria 3, în timp ce cele produse în luna mai au atins nivelul cel mai ridicat, specific categoriei 5.


Conform NOAA, aurorele boreale vor putea fi observate în Canada şi în statele americane nordice. “Cu puţin noroc” aurorele vor putea fi văzute şi în nordul Europei, în Anglia, Germania de Nord, Ţările de Jos şi Belgia, conform siteului SpaceWeatherLive.

Fenomenele CME nu produc doar aurore boreale, ele pot deteriora şi reţelele electrice şi de telecomunicaţii.

Activitatea solară este pe punctul de a atinge un maximum în ciclul său de 11 ani. Denumită “maximum solar”, această perioadă de activitate intensă este aşteptată între sfârşitul anului 2024 şi 2026.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Atunci când particulele energizate purtate de vântul solar întâlnesc câmpul magnetic al Pământului, ele sunt accelerate către polii magnetici. Acest lucru explică de ce aurorele sunt observate frecvent la latitudini mari. Dacă însă CME-urile sunt puternice, atunci aurorele coboară spre latitudini mai mici decât de obicei.

Cea mai puternică furtună geomagnetică înregistrată vreodată, denumită Evenimentul Carrington, a avut loc în septembrie 1859. Ea a provocat supratensiuni electrice în liniile telegrafice suficient de ridicate pentru a aprinde echipamentele, mai notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.