CEDO va examina în premieră plângerea împotriva Franţei faţă de refuzul repatrierii unei familii de jihadişti

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acceptat în premieră să examineze plângerea depusă împotriva Franţei în urma refuzului acestui stat de a repatria o familie de jihadişti, transmite luni AFP, potrivit agerpres.

Doi francezi au sesizat în mai 2019 Curtea de la Strasbourg pentru a obţine condamnarea statului francez pentru refuzul de a o repatria pe fiica lor, născută în 1991 şi plecată în Siria în 2014, unde a născut doi copii, acum în vârstă de 5 şi, respectiv, aproape 4 ani.


Citește și : EȘEC ‘răsunător’ al Iranului! NU a reușit plasarea unui satelit pe orbită

Cei doi copii şi mama lor au fost răniţi în lupta de la Baghouz, ultimul bastion al grupării jihadiste Stat Islamic în Siria, cucerit la 23 martie de coaliţia arabo-kurdă.

Familia este reţinută de atunci în tabăra Al-Hol, în Kurdistanul irakian, în ‘condiţii sanitare dramatice şi inumane’.

‘Prin refuzul de a repatria această mamă şi pe cei doi copii bolnavi, răniţi şi într-o stare de slăbiciune extremă, (…) Franţa îi expune în mod conştient şi deliberat pe aceştia tratamentelor inumane şi degradante, încălcând astfel Convenţia Europeană a Drepturilor Omului’, arătau avocaţii petenţilor.

Ţinând cont de ‘riscul extrem de serios pentru viaţa, sănătatea şi situaţia personală’ a acestei familii, plângerea reclama un tratament prioritar din partea CEDO.

Avocaţii invocau faptul că decizia Franţei ‘constituie o încălcare a paragrafului 2 din articolul 3 al Protocolului nr. 4, potrivit căruia ‘nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este”.

Luni, în primele etape ale procedurii, CEDO a publicat o prezentare a faptelor din această plângere, precum şi o serie de întrebări adresate părţilor, care au la dispoziţie câteva săptămâni pentru a răspunde.

Ulterior, Curtea va judeca această cauză şi va decide condamnarea sau nu a statului francez. Hotărârea nu este aşteptată mai devreme de şase luni, a precizat CEDO, la solicitarea AFP.

‘În particular, la CEDO va trebui să stabilească dacă soarta francezilor reţinuţi în străinătate ţine de jurisdicţia Franţei (şi, deci, îi poate fi imputată)’, a scris pe Twitter Nicolas Hervieu, specialist în drept european.

Citește și : CARNAGIU pe o șosea din Egipt! 11 oameni și-au pirdut viața!

În aprilie 2019, Consiliul de Stat al Franţei a respins mai multe cereri ale unor francezi care solicitau să fie repatriaţi. Consiliul a considerat că subiectul ţine de diplomaţia franceză şi, prin urmare, îi excede competenţele.

Niciun alt stat membru al Consiliului Europei nu a făcut până acum obiectul unei plângeri de acest fel, a indicat CEDO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.