Cehia atinge un nou record de infectări şi are cel mai rapid ritm de creştere din Europa

Publicat:

Cehia a raportat un număr record de 4.457 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, potrivit datelor comunicate miercuri de Ministerul Sănătăţii, care arată cel mai rapid ritm de creştere din Europa, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Noul record – care l-a depăşit pe precedentul de 3.794 – ridică la 90.022 bilanţul general, ceea ce înseamnă o creştere de patru ori începând din 25 august. În acelaşi interval, numărul celor spitalizaţi cu COVID-19 a crescut de patru ori, punând o presiune suplimentară pe sistemul medical.


Citeşte şi: Guvernul minoritar al lui Trudeau supravieţuieşte unui vot din parlamentul canadian

În ultimele două săptămâni, Cehia a raportat 326,8 de cazuri la 100.000 de locuitori, depăşind pentru prima dată Spania, unde s-au înregistrat 302,4 la suta de mii de locuitori, conform datelor culese până la 6 octombrie de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Guvernul ceh, ca şi altele din Europa, se luptă să limiteze creşterea numărului de infectări, care a depăşit cifrele din martie şi aprilie.

Guvernanţii încearcă însă să evite carantina strictă care a dus la închiderea magazinelor, restaurantelor şi şcolilor şi a redus activitatea multor firme, dând o lovitură economiei în trimestrul al doilea.

Ministrul sănătăţii, Roman Prymula, a declarat că vineri va fi anunţată o înăsprire a măsurilor actuale, ce va viza mai ales activităţile de timp liber.

‘Haideţi să plecăm de la premisa că totul va fi mai strict pentru următoarele 14 zile’, a spus el.

Citește și : Navalnîi îl critică dur pe Gerhard Schroeder: ‘Apără criminalii şi ia bani de la Putin!’

Guvernul a introdus deja reguli mai stricte în privinţa purtării măştilor şi a limitat orarul de funcţionare a barurilor, precum şi numărul de persoane ce pot sta la o masă în restaurante. De luni sunt interzise timp de două săptămâni spectacolele muzicale.

Executivul vrea să evite o presiune prea mare pe spitale şi a afirmat că există încă suficiente paturi disponibile, dar înmulţirea în continuare a cazurilor ar putea necesita reorganizarea asistenţei medicale şi amânarea procedurilor neurgente.

Numărul pacienţilor cu COVID-19 spitalizaţi a urcat la 1.387, dintre care 326 se află la terapie intensivă, de peste trei ori mai mulţi decât la vârful primul val al epidemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.