StiripesurseȘtirile zileiCei mai bogaţi oameni ai planetei SE BAT pe spaţiu pentru...

Cei mai bogaţi oameni ai planetei SE BAT pe spaţiu pentru constelaţiile lor de sateliţi

Publicat:

 O dispută a izbucnit pe reţelele de socializare între Elon Musk (CEO-ul SpaceX) şi Jeff Bezos (CEO-ul Amazon), aflaţi într-o competiţie strânsă pentru constelaţiile lor de sateliţi plasaţi pe orbite joase, cu scopul de a furniza din spaţiu servicii de internet de mare viteză, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu faci un serviciu publicului larg dacă paralizezi Starlink în beneficiul sistemului de sateliţi ai grupului Amazon, care nu va fi operaţional decât peste câţiva ani, în cel mai bun caz”, a scris pe Twitter, luni, Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX.

Citeşte şi: Putin vrea prelungirea acordului New START cu 5 ani

Compania SpaceX, înfiinţată în 2002, a plasat deja pe orbită câteva sute de sateliţi în cadrul constelaţiei “Starlink”. SpaceX a cerut administraţiei americane cu rol de reglementare în domeniul comunicaţiilor permisiunea de a-i deplasa şi de a-i transfera pe o orbită mai joasă.

Însă Amazon se opune acelei solicitări, care ar aduce sateliţii lui Elon Musk pe orbita proiectului său similar, denumit “Project Kuiper”.


Amazon, un gigant al comerţului online, a obţinut în iulie 2020 o aprobare din partea autorităţilor americane pentru a lansa o constelaţie compusă din peste 3.000 de sateliţi pe o orbită joasă, care ar trebui să ofere servicii de internet în regiuni ale lumii care nu beneficiază în prezent de această facilitate.

“Faptele sunt simple. Noi am conceput sistemul Kuiper pentru a evita interferenţele cu Starlink, iar acum SpaceX vrea să modifice designul sistemului său. Aceste schimbări nu creează doar un mediu periculos prin prisma riscurilor de coliziune în spaţiu, ci sporesc şi interferenţele radio pentru clienţi”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al grupului Amazon.

“În pofida celor publicate de SpaceX pe Twitter, aceste schimbări propuse de SpaceX sunt cele care paralizează competiţia între sistemele de sateliţi. Este în mod clar în interesul lor să sufoce concurenţa dacă pot să o facă, dar, cu siguranţă, acest lucru nu este în interesul publicului”, a adăugat el.

Potrivit unei scrisori trimise de SpaceX către Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) din Statele Unite, modificările dorite nu ar crea interferenţe cu sateliţii rivali. Compania SpaceX acuză grupul Amazon că “asfixiază concurenţa”.

Duminică, SpaceX a anunţat că a plasat pe orbită un număr record de sateliţi cu ajutorul unei rachete din gama Falcon 9 – 133 de sateliţi comerciali pentru guvernul american şi 10 sateliţi proprii.

Citeşte şi: O chinezoaică face ÎNCHISOARE pentru că a ascuns simptomele coronavirusului

La rândul său, Amazon doreşte să investească 10 miliarde de dolari în “Project Kuiper”. Grupul nu a publicat deocamdată un calendar al proiectului, dar intenţionează să înceapă lansările pentru cei 3.236 de sateliţi din această constelaţie imediat după ce va obţine aprobarea necesară din partea FCC.

Elon Musk, care este şi proprietarul constructorului de automobile electrice Tesla, a devenit temporar cel mai bogat om din lume la începutul lunii ianuarie, depăşindu-l în acest clasament pe Jeff Bezos, graţie creşterii acţiunilor sale la bursă. Elon Musk şi Jeff Bezos îşi dispută acest loc într-o cursă foarte strânsă în ultimii ani, în urma evoluţiei pozitive a companiilor lor pe pieţele bursiere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.