Cei opt oameni aflaţi la bordul avionului prăbuşit în estul RD Congo au murit

Publicat:

Toţi cei opt oameni aflaţi la bordul avionului care transporta membri ai staffului preşedintelui din Republica Democrată Congo şi care s-a prăbuşit joi în estul ţării au murit, a declarat vineri un consilier prezidenţial citat de Reuters, potrivit agerpres.

Avionul, care îl transporta pe şoferul preşedintelui Felix Tshisekedi, un manager pentru logistică şi câţiva soldaţi, se îndrepta spre capitala Kinshasa şi a dispărut de pe radar joi după-amiază la o oră după plecare, se menţionează într-un comunicat al autorităţii civile de aviaţie.


Citește și : Tusk, ultimatum pentru Johnson: Dacă nu există nicio propunere până astăzi, voi anunța în mod public că nu există nicio șansă

Avionul s-a prăbuşit într-o pădure din Maniema şi s-a rupt după aterizare.

“Nu există supravieţuitori. Cadavrele au fost toate carbonizate”, a spus consilierul Vidiye Tshimanga.

Cauza accidentului aviatic nu este încă clară.

La televiziunile locale a putut fi văzută o mulţime de sute de susţinători ai lui Tshisekedi care au ieşit pe străzi după ce ştirea a fost difuzată vineri dimineaţă, temându-se că prăbuşirea a fost un fel de tentativă de lovitură de stat eşuată împotriva lui Tshisekedi.

Preşedintele în exerciţiu a preluat funcţia de la fostul preşedinte Joseph Kabila în acest an. Până în prezent nu există informaţii care să susţină un astfel de scenariu, notează Reuters.

Citește și : Atac într-un mall din Manchester; cinci răniţi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.