StiripesurseȘtirile zileiCei patru astronauţi ai misiunii 'Crew 4', întâmpinaţi de colegii lor...

Cei patru astronauţi ai misiunii ‘Crew 4’, întâmpinaţi de colegii lor la bordul ISS

Publicat:

Patru astronauţi, trei de la NASA şi unul de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), au ajuns miercuri la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) după ce capsula lor SpaceX a andocat la laboratorul orbital la doar două zile după revenirea pe Pământ a unui alt echipaj, informează Reuters, potrivit agerpres.

Rendez-vous-ul capsulei Crew Dragon cu ISS după puţin peste 16 ore de la lansarea de la Centrul Spaţial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, a marcat unul dintre cele mai rapide zboruri efectuate de compania SpaceX a lui Elon Musk către ISS de la decolare până la andocare, au remarcat comentatorii unui webcast transmis de NASA.

Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

Andocarea complet automatizată a avut loc în jurul orei 19:37 EDT (23:37 GMT), în timp ce capsula Crew Dragon, denumită Freedom, şi staţia spaţială se aflau la o distanţă de aproximativ 420 de kilometri deasupra Oceanului Pacific, potrivit NASA.

Echipajul Freedom este compus din trei astronauţi americani de la NASA – comandantul de zbor Kjell Lindgren, 49 de ani, pilotul misiunii Bob Hines, 47 de ani şi specialistul misiunii Jessica Watkins, 33 de ani – şi astronautul italian Samantha Cristoforetti, 45 de ani, de la ESA.


După andocarea înainte de ora programată, membrii echipajului au început un proces de două ore de verificare standard a scurgerilor şi de presurizare a pasajului dintre capsulă şi ISS înainte de deschiderea trapei staţiei.

Noii sosiţi au fost întâmpinaţi la bord de cei şapte ocupanţi ai ISS, echipajul format din patru membri pe care îi vor înlocui – trei americani şi un coleg german al ESA, care urmează să îşi încheie misiunea la începutul lunii mai – şi trei cosmonauţi ruşi.

Ultimul echipaj sosit la bordul ISS, denumit Crew 4, este al patrulea lansat de NASA la bordul unui vehicul SpaceX de când compania de explorare spaţială din California a început să transporte astronauţii agenţiei spaţiale americane, în 2020.

SpaceX, fondată în 2002 de Musk, CEO-ul miliardar al producătorului de maşini electrice Tesla Inc, care luni a cumpărat platforma de social media Twitter, a lansat până în prezent şapte zboruri spaţiale umane în ultimii doi ani.

Comandatul misiunii, denumită Crew 4, este dr. Kjell Lindgren, în vârstă de 49 de ani, care efectuează cea de-a doua călătorie pe ISS, unde a mai petrecut 141 zile, în 2015. Alături de el se află astronautul Bob Hines, în vârstă de 47 de ani, pilot în cadrul Forţelor Aeriene ale SUA şi instructor de aviaţie. Din echipaj face parte şi Jessica Watkins, în vârstă de 33 de ani, geolog specializat în procesele aflate la originea alunecărilor de teren de pe Marte şi Pământ şi prima femeie afro-americană aflată într-o misiune de lungă durată pe ISS. Cel de-al patrulea membru al echipajului este Samantha Cristoforetti, în vârstă de 45 de ani, astronaut ESA şi pilot în cadrul Forţelor Aeriene din Italia. Cristoforetti, aflată la cea de-a doua misiune pe ISS, va prelua comanda operaţiunilor de pe ISS de-a lungul misiunii de şase luni a echipajului, devenind prima femeie europeană care va deţine acest rol.

ISS, cel mai mare obiect artificial prezent în spaţiu, cu o dimensiune similară cu cea a unui teren de fotbal american, a fost ocupată continuu din noiembrie 2000, fiind operată de un consorţiu internaţional condus de SUA şi Rusia şi format din cinci agenţii spaţiale din 15 ţări.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Un echipaj internaţional alcătuit de obicei din cel puţin şapte astronauţi trăieşte şi lucrează la bordul ISS, care se deplasează cu circa 8 km/s, înconjurând Pământul o dată la aproximativ fiecare 90 de minute.

Mediul microgravitaţional al staţiei oferă oamenilor de ştiinţă un laborator unic pentru efectuarea unei game largi de experimente, de la mecanica fluidelor şi combustie la creşterea şi îmbătrânirea celulelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.