StiripesurseSocialCel mai de neînţeles accident al anului (VIDEO)

Cel mai de neînţeles accident al anului (VIDEO)

Publicat:

Cel mai de neînţeles accident al anului

Un accident s-a produs pe un traseu din Republica Moldova. Acesta a implicat un automobil și un camion.

Traseul era relativ liber în trafic. Pe traseu, de asemenea, există oportunitatea de a face depășire regulamentară, transmite piataauto.md. 

Cu toate acestea, șoferul unui automobil de model Dacia Logan a ales, din motive necunoscute, să depășească mașinile pe acostament, mergând cu viteză pe acolo, chiar dacă textura varia de la pământ neacoperit la prundiş şi iarbă.

Cel mai de neînţeles accident al anului

Tot această variaţie, însă, l-a făcut la un moment dată să piardă aderenţa punţii faţă, care a alunecat spre stânga, destabilizând maşina. Doar că în acel moment pe stânga circula un camion, iar Dacia a ajuns în zona roţilor acestuia, fiind lovită din plin.

Citeşte şi: Washingtonul îl critică pe Putin: ‘Să te întâlneşti cu un paria ca să-i ceri ajutor într-un război pe care sperai să-l câştigi într-o lună echivalează cu a cerşi’ – Stiripesurse.md


În rezultat, Dacia s-a ales cu o avariere puternică la partea frontală stângă, într-unul din cele mai de neînţeles şi totodată absurde accidente din acest an din Moldova. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

Serviciile digitale de stare civilă, indisponibile temporar pe platforma evo.gov.md între 24 și 26 iulie 2026

Accesul la serviciile digitale de stare civilă disponibile prin platforma guvernamentală evo.gov.md va fi suspendat temporar în perioada 24 iulie, ora 18:00 – 26...

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.