StiripesurseȘtirile zileiCel mai mare brand de lactate din Coreea de Sud îşi...

Cel mai mare brand de lactate din Coreea de Sud îşi cere scuze pentru o reclamă controversată

Publicat:

Cel mai mare brand de lactate din Coreea de Sud a fost nevoit să-şi ceară scuze pentru o reclamă controversată, informează miercuri BBC, potrivit agerpres.

Reclama realizată de Seoul Milk arată un bărbat care filmează în secret un grup de femei aflate pe o pajişte, care ulterior se transformă în vaci.

Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News

După ce s-a confruntat cu o reacţie negativă din partea publicului, compania a eliminat reclama de pe YouTube, însă de atunci aceasta a devenit virală după ce a fost reîncărcată de utilizatorii de internet.

Unii au asemănat, totodată, comportamentul bărbatului cu “molka”, practica ilegală de a filma în secret oamenii.


“Ne cerem scuze sincer tuturor celor care s-au simţit inconfortabil cu reclama la lapte lansată pe 29 luna trecută”, a declarat compania-mamă a Seoul Milk, Seoul Dairy Cooperative, într-un mesaj de scuze postat online.

Reclama începe cu un bărbat cu o cameră care rătăceşte printr-un peisaj rural şi care, ascuns în tufişuri, filmează un grup de femei care beau dintr-un pârâu şi fac yoga. “Am reuşit într-un final să le prindem pe cameră într-un loc de o curăţenie impecabilă”, se aude o voce masculină din off.

Când bărbatul calcă din greşeală pe o crenguţă care trosneşte femeile se transformă brusc în vaci.

Reclama se încheie cu cuvintele “Apă curată, hrană organică, 100% pur Seoul Milk. Lapte organic dintr-o fermă ecologică în natura plăcută din Cheongyang”.

Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News

Reclama a stârnit o dezbatere la nivel naţional asupra sexismului şi problemelor legate de gen, însă criticile nu s-a limitat la femeile care se transformă în vaci. Unii şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la bărbatul care filmează clandestin grupul de femei, în contextul în care infracţiunile cu camerele de filmat spion au luat amploare în Coreea de Sud în ultimii ani.

Nu este prima dată însă când Seoul Milk provoacă controverse. În 2003, compania a organizat un eveniment în cadrul căruia modele nud s-au stropit cu iaurt. Şeful departamentului de marketing de la Seoul Milk şi modelele care au participat la eveniment au primit amendă pentru obscenitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.