StiripesurseȘtirile zileiCel puțin 13 deputați au sfidat din nou legislația R. Moldova

Cel puțin 13 deputați au sfidat din nou legislația R. Moldova

Publicat:

Cel puțin 13 deputați au sfidat din nou legislația R. Moldova

Cel puțin 13 deputați din Parlamentul de la Chișinău au sfidat și în acest an legislația R. Moldova, purtând panglica „Sf. Gheorghe”, considerată drept simbol utilizat în acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, potrivit deschide.md.

Citește și: Și-a pierdut pantoful… Moment jenant la parada lui Putin

Printre cei care au încălcat prevederile Codului contravențional se numără deputați comuniști, socialiști, dar și reprezentanți ai grupării „Șor”.

Astfel, la „marșul memoriei” din Chișinău, panglica a fost purtată de socialiștii Fiodor Gagauz, Eduard Smirnov, Vladimir Odnostalco și Vlad Bătrîncea. Comuniștii care au sfidat legea sunt: Inga Sibova, Valeriu Muduc, Nicolai Rusol, Oleg Reidman și Diana Caraman.

La fel, la manifestațiile din Chișinău panglica a fost purtată și de membrul grupării „Șor”, Denis Ulanov.


Cât privește marșul din Comrat, trei deputați din Parlament au purtat în public panglica interzisă. Este vorba de socialiștii-transfugi Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski care au aderat la „Renașterea” lui Șor, precum și parlamentara Reghina Apostolova – membru al grupării „Șor”.

Săptămâna trecută, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că utilizarea în public a panglicii bicolore „Sf.Gheorghe”, folosită de armata rusă în războiul din Ucraina, rămâne interzisă pe teritoriul R.Moldova, iar persoanele care vor încălca legea riscă amendă de mii de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.