StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 13 morți în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor din...

Cel puţin 13 morți în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor din Pakistan

Publicat:

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor care au provocat haos în mai multe regiuni din Pakistan, au precizat duminică autorităţile, potrivit DPA, scrie agerpres.

Ploile persistente au inundat zeci de sate din provincia Sindh (sud) şi Balochsitan (sud-vest) în ultimele trei zile.

Citește și : Premierul libanez Hassan Diab vrea să propună organizarea de alegeri anticipate

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în Karachi, cel mai populat oraş din ţară. De asemenea, şase persoane au decedat în Balochistan în ultimele 24 de ore, potrivit autorităţilor.

Sute de persoane din ambele provincii au fost nevoite să-şi evacueze locuinţele din cauza inundaţiilor. Echipele de salvatori au transportat rezidenţii către locuri mai sigure.


Potrivit reprezentanţilor Armatei, militarii au salvat peste 100 de persoane din districtul Dadu, în Sindh.

”Peste 12 persoane sunt încă date dispărute în Balochistan”, potrivit lui Younus Aziz Mengal, purtător de cuvânt pentru autoritatea regională responsabilă de managementul dezastrelor.

Acesta a precizat că inundaţiile au avariat poduri şi autostrăzi, izolând Gawadar, oraş-port situat la Marea Arabiei.

Biroul meteorologic din Pakistan a prognozat o creştere cu 20% mai mare de precipitaţii şi inundaţii urbane în timpul sezonului musonic de anul acesta şi le-a cerut autorităţilor să ia măsuri de precauţie.

Citește și : Pompeo va semna la Varşovia un contract privind creşterea prezenţei militare a SUA în Polonia

Viituri, eroziunea solului, averse, secetă şi smog cauzat de calitatea scăzută a aerului au fost fenomene frecvente în Pakistan în ultimii ani.

Experţii în climă susţin că unul dintre factori ar fi impactul încălzirii globale, dar şi proximitatea acestei ţări cu ţări puternic industrializate precum China şi India.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.