Cel puţin 13 morţi în urma unui dublu atentat produs în oraşul sirian Idlib

Publicat:

Cel puţin 13 persoane, printre care zece civili, au fost ucise luni în două explozii succesive în oraşul Idlib, controlat de organizaţia jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), în nord-vestul Siriei, a comunicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (ODSO), citat de AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

HTS, dominat de fosta aripă siriană a reţelei Al-Qaida, controlează toată regiunea Idlib, în care se mai află un număr mic de rebeli, precum şi celule în adormire de jihadişti ai grupării Stat Islamic (SI).


Citește și : Angela Merkel va participa la summitul Uniunea Europeană – Liga Arabă

Printre cei ucişi se numără zece civili, dar identităţile celorlalţi trei sunt neclare deocamdată, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel.

Numărul răniţilor este de cel puţin 25, a indicat aceeaşi sursă.

Un activist aflat în apropiere a declarat că două maşini-capcană au sărit în aer, cea de-a doua atunci când la faţa locului au sosit ambulanţe pentru evacuarea răniţilor.

‘A doua explozie a mărit numărul victimelor, pentru că s-a produs atunci când la locul exploziei soseau oameni şi ambulanţe’, a relatat acesta pentru dpa, sub rezerva anonimatului.

Atentatul survine la câteva zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut Turciei şi Iranului să ajute la ‘distrugerea completă’ a ‘focarului terorist’ din regiunea Idlib, care se învecinează cu Turcia.

Citește și : Justiţia din Maldive cere arestarea fostului preşedinte Abdulla Yameen

Rusia şi Iran sprijină regimul preşedintelui Bashar al-Assad în războiul civil din Siria. Turcia, care sprijină anumite grupări rebele antiguvernamentale, a încercat să împiedice o ofensivă la Idlib, care ar putea declanşa un val de refugiaţi spre teritoriul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.