StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 130 de milioane de persoane din Bangladesh afectate de...

Cel puţin 130 de milioane de persoane din Bangladesh afectate de o pană generală de curent

Publicat:

Cel puţin 130 de milioane de persoane au fost private în Bangladesh de electricitate marţi după-amiază în urma unei defecţiuni a reţelei de furnizare a curentului electric care a antrenat o pană generală, a anunţat compania de electricitate a guvernului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Reţeaua a avut o pană la ora locală 14.00 şi, cu excepţia anumitor părţi din nord-vestul Bangladesh, “restul ţării este privat de electricitate”, a declarat pentru AFP Shamim Ahsan, purtător de cuvânt al Consiliului de dezvoltare a energiei. El a precizat că mai mult de doi locuitori din trei sunt privaţi de electricitate.

Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

Potrivit purtătorului de cuvânt, originea acestei pene de curent nu este cunoscută pentru moment. “Ancheta este încă în curs”, a declarat el, adăugând că o deficienţă tehnică ar putea fi cauza.

Potrivit unui mesaj al lui Zunaid Palak, ministru al tehnologiei, publicat pe Facebook, aprovizionarea cu electricitate va fi restabilită la ora 20.00, ora locală, la Dhaka, capitala, care numără 22 de milioane de locuitori.


Bangladesh suferă de mai multe luni o gravă criză energetică provocată de creşterea preţurilor mondiale la carburant şi la gaz, care a urmat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Întâmpinând dificultăţi în finanţarea importului de motorină şi de gaz în cantitate suficientă pentru a răspunde cererii de electricitate, autorităţile de la Dhaka au trebuit să instituie “măsuri de austeritate”.

Furia populaţiei s-a intensificat în urma numeroaselor şi lungilor pene de curent.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Zecile de mii de moschei din ţară au fost somate să nu pornească instalaţiile de climatizare decât în timpul celor cinci rugăciuni cotidiene.

Înainte de această pană generală, Bangladesh s-a confruntat cu o pană majoră în noiembrie 2014. Aproape 70% din ţară a fost atunci privată de electricitate timp de zece ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldelectrica a revenit pe profit anul trecut

Întreprinderea de stat Moldelectrica a încheiat anul 2025 cu un profit net de aproape 108 milioane de lei, după pierderi de 36,4 milioane de...

Fenomenul El Nino îşi face simţită prezenţa în Pacific ; ar putea fi cel mai intens din ultimele decenii

Serviciul australian de meteorologie a avertizat că în Pacificul tropical s-a format un fenomen meteorologic de tip El Nino, care s-ar putea intensifica, devenind...

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.