StiripesurseSintezeCel puţin 14 cadavre scoase de sub dărâmături după prăbuşirea unei...

Cel puţin 14 cadavre scoase de sub dărâmături după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale în sudul Pakistanului

Publicat:

Cel puţin 14 trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub dărâmături după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale în sudul Pakistanului şi autorităţile se tem că şi alte persoane au rămas prinse în moloz, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

O clădire rezidenţială cu cinci etaje s-a prăbuşit duminică noapte în cartierul Lyari din Karachi. Echipele de salvare continuă să caute supravieţuitori şi morţi.

Citește și : Extrema-deaptă germană ‘îi închide gura’ ministrului de interne la Curtea Constituţională

“Cel puţin 14 cadavre, inclusiv cinci femei, au fost recuperate până acum”, a declarat marţi Mahmood Hashim, un oficial local prezent la faţa locului.

Alte şase persoane au fost rănite în incident.


Clădirea dărăpănată avea mai mult de treizeci de apartamente. Mulţi locatari plecaseră deja în urma avertizărilor din partea administraţiei locale că clădirea trebuia evacuată. Unii erau gata să se mute în momentul când clădirea s-a prăbuşit.

“Ne temem că peste 30 de persoane ar putea fi prinse printre resturile clădirii”, a spus Hashim.

El a precizat că operaţiunea de salvare ce include şi trupe ale armatei ar putea dura încă cinci zile şi că şansele de a găsi supravieţuitori sunt limitate.

Citește și : Polonia se opune relocării imigranţilor ilegali

Locatari a încă şase clădiri mai vechi din vecinătate au primit de asemenea ordin să le evacueze din cauza pericolelor structurale pe care acestea le prezintă.

Codurile de siguranţă pentru construcţia clădirilor sunt adesea ignorate în Pakistan. Mai multe astfel de accidente au avut loc la Karachi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.