Cel puţin 14 oameni au fost înghiţiţi de o alunecare de teren în Columbia (VIDEO)

Publicat:

Cel puţin 14 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite marţi în urma unei alunecări de teren produse într-o localitate din regiunea central-vestică a Columbiei, potrivit celui mai recent bilanţ oficial, informează AFP, potrivit agerpres.

Ploile abundente au provocat în zori prăbuşirea unei secţiuni dintr-un versant montan peste unele locuinţe din localitatea Dosquebradas, situată în departamentul Risaralda.


Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

“Am numărat 14 morţi şi 34 de răniţi în urma alunecării de teren”, a declarat responsabilul local Carlos Maya.

Echipele de salvare din cadrul Unităţii naţionale pentru gestionarea riscului de dezastre raportaseră pe Twitter în prima parte a după-amiezii 11 morţi şi 35 de răniţi.

Circa 100 de soldaţi participă la operaţiunea de salvare, a declarat colonelul Raul Arevalo.

“S-a auzit un zgomot înspăimântător, ca o bubuitură puternică. Am ieşit şi am văzut versantul prăbuşit peste case”, a declarat Dubernei Hernandez, un şofer de taxi de 42 de ani care locuieşte în apropierea locului unde s-a produs tragedia.

“M-am dus acolo şi era un dezastru, oamenii erau prinşi sub pământ”, a povestit Hernandez, care a adăugat că a contribuit la acordarea primului ajutor.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

Serviciile de urgenţă au indicat că există pericolul producerii de noi alunecări de teren, mai multe familii fiind evacuate ca măsură de precauţie.

“În prezent, suntem în curs de gestionare a perimetrului de evacuare deoarece încă detectăm o instabilitate a terenului”, a declarat la postul local de radio un responsabil al departamentului menţionat, Alvaro Arias. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur Asteroidul uriaș care a lovit Pământul și a...

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli Guvernul regiunii belgiene Valonia a votat miercuri pentru interzicerea folosirii în scopuri recreaţionale a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.