StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 15 migranţi etiopieni şi-au pierdut viaţa traversând marea între...

Cel puţin 15 migranţi etiopieni şi-au pierdut viaţa traversând marea între Djibouti şi Yemen (OIM)

Publicat:

Cel puţin 15 migranţi etiopieni au murit de foame şi sete în urma unei defecţiuni survenite la ambarcaţiunea în care se aflau între Djibouti şi Yemen, a anunţat marţi seara o agenţie a Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Peste 90 de migranţi etiopieni au fost blocaţi pe o ambarcaţiune între Djibouti şi Yemen timp de o săptămână, fără hrană sau apă, ceea ce a provocat moartea a cel puţin 15 dintre aceştia”, a indicat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) pe contul său de Twitter.

Citește și : Parlamentul de la Chişinău ANULEAZĂ sistemul electoral mixt

Aceşti migranţi au părăsit Djibouti şi intenţionau să ajungă în Yemen, potrivit agenţiei ONU. OIM a adăugat că a preluat un supravieţuitor şi nu poate să-i localizeze pe ceilalţi care au ajuns în circumstanţe neclare pe coastele yemenite.

Migranţi din Cornul Africii trec prin Djibouti înainte de a traversa marea spre oraşul Aden, în sudul Yemenului, ţară afectată de război. De acolo, ei încearcă de obicei să ajungă în ţări bogate din Golf în căutarea unui loc de muncă. Unii nu supravieţuiesc traversării mării, iar alţii ajung în tabere de refugiaţi.


Potrivit ONU, peste 150.000 de migranţi au ajuns anul trecut în Yemen, în pofida conflictului din această ţară. Yemenul este afectat de război de peste patru ani. Rebelii houthi, susţinuţi de Iran şi care controlează capitala Sanaa, luptă cu forţele pro-guvernamentale susţinute militar de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Citește și : NATO nu a fost solicitată să intervină în Strâmtoarea Ormuz

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.