StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 18 morţi şi zeci de răniţi în urma unui...

Cel puţin 18 morţi şi zeci de răniţi în urma unui atentat produs în vestul Afganistanului

Publicat:

Cel puţin 18 persoane, inclusiv un cleric apropiat de regimul taliban, au fost ucise într-un atentat produs vineri într-o moschee din oraşul Herat, în vestul Afganistanului, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate, citate de agenţia The Associated Press, informează mediafax.

O explozie foarte puternică s-a produs în Moscheea Guzargah din Herat, în timpul rugăciunii publice. Bilanţul preliminar este de 18 morţi şi 21 de răniţi, au anunţat autorităţile.

Citește și : Putin a obținut o victorie-șoc care ar putea distruge lumea liberă

Printre persoanele ucise în atentat se numără Mujib-ul Rahman Ansari, un cleric apropiat de regimul taliban instalat la putere în 2021, în contextul retragerii trupelor occidentale.

Moartea clericului a fost confirmată de Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani. Înainte de a merge la moschee, clericul Mujib-ul Rahman Ansari se întâlnise în Herat cu vicepremierul afgan Abdul Ghani Baradar, care era în vizită în oraş.


Atentatul nu a fost revendicat, dar în Afganistan este foarte activă reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, care atacă frecvent obiective ale talibanilor şi ale grupurilor minoritare, în principal şiite.

Citește și : Israelienii au o părere mai bună despre Germania decât au germanii despre Israel (sondaj)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Organizația Maritimă Internațională lucrează la evacuarea navelor blocate de luni de zile în Ormuz

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) colaborează cu Oman, Iran şi celelalte ţări riverane din Golful Persic pentru a concepe „o rută sigură” prin care să...

Fiecare a doua persoană din sudul țării se află sub pragul sărăciei

Fiecare a doua persoană din sudul Republicii Moldova se află sub pragul sărăciei, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS), citate de TVR Moldova. Citește...

Zeci de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți privind protecția internațională la frontieră

Instruirea cu genericul „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale”, a fost organizată de Agenția ONU...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.